Exclusiv. BRAȘOV. Bărbat trecut de 50 de ani, condamnat după ce a încercat să violeze o fetiță de 6 ani pe care o ademenise cu dulciuri și haine
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, după ce a încercat să violeze o fetiță de 6 ani, în luna decembrie a anului trecut.
Cornel Pavel a fost condamnat în primă instanță, respectiv la Judecătoria Rupea, la 4 ani de închisoare, după ce s-a dispus schimbarea încadrării faptei din viol în tentativă de viol.
Dar decizia din 23 aprilie a Judecătoriei Rupea a fost atacată cu apel atât de inculpat, cât și de procurorul de caz, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde s-a decis, săptămâna aceasta, majorarea pedepsei la 5 ani.
Sentința Curții de Apel Brașov este definitivă. Din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută de inculpat în stare de reținere și arest preventiv (din 3 decembrie 2017 – la zi).
Pe latură civilă, bărbatul are să-i plătească fetiței echivalentul în lei al sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune morale.
Ca pedeapsă complementară, inculpatul va avea interzise mai multe drepturi (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica cu victima ori de a se apropia de aceasta), pe o perioadă de 4 ani, calculată după executarea pedepsei la închisoare.
Bărbatul a fost reținut de polițiștii din Rupea pe 3 decembrie 2017, la o zi după ce ar fi ademenit-o pe fetiță în locuința lui, cu intenția de a întreține relații sexuale cu ea.
În fapt, la data de 2 decembrie 2017, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla la domiciliul său din satul Fişer, ar fi chemat-o în locuință pe minora care locuia în vecinătate, sub pretextul de a-i oferi dulciuri și haine, apoi i-ar fi îndepărtat parțial hainele și ar fi încercat să întrețină raport sexual cu aceasta.
Întrucât minora era căutată în apropierea locuinței bărbatului de către tatăl ei, inculpatul și-ar fi încetat acțiunile. Revenită la domiciliu, minora a povestit familiei ce i s-a întâmplat, iar părinții au sesizat Poliția.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.