Patru morți și trei răniți într-un accident produs pe autostrada A1 (FOTO)
Patru persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost rănite, într-un accident rutier produs pe Autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria.
Potrivit polițiștilor, vinovat de accident ar fi un șofer în vârstă de 70 de ani, din Petroșani, care a circulat cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Timiș și cu o autoutilitară cu numere de București.
În fapt, septuagenarul nu a fost atent la indicatoare şi a greşit breteaua autostrăzii, astfel că în loc să meargă dinspre Simeria spre Alba, a pătruns pe sensul opus, spre Deva, spun reprezentanţii Poliţiei Hunedoara.
În urma evenimentului rutier, patru bărbați având 17, 21, 31 și 70 de ani, aflați în autoturismul care circula pe contrasens, au decedat.
Alți doi bărbați, din autoturismul înmatriculat în Timiș, și un al treilea, din autoutilitară, au fost răniți. Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost întrerupt.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.