Sport

ROLAND GARROS. Simona Halep, emoții la debut. Românca a fost dominată în primul set de Alison Riske, dar apoi și-a spulberat adversara

 

Liderul clasamentului WTA și principala favorită a competiției, Simona Halep, a debutat astăzi la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.

Românca a întâlnit-o pe americanca Alison Riske (83 WTA), iar începutul meciului a fost unul dezastruos. Primul set a fost la discreția americancei, care s-a desprins la 5-0. Halep a încercat să revină, dar Riske a închis manșa cu 6-2. După acest duș rece, a urmat o demonstrație de forță a Simonei Halep, care în următoarele două manșe a mai cedat doar două game-uri.

Astfel, românca s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-1 și s-a calificat în turul secund, unde se va duela cu o altă americancă, Taylor Townsend (72 WTA).

„Îmi place să joc pe acest teren care mă emoţionează de fiecare dată. În setul doi mi-am recăpătat agresivitatea. Nu am o problemă că voi reveni mâine pe teren, chiar dacă e dificil. Sunt obişnuită să fac asta în toate turneele. Mă voi recupera cu siguranţă. Încerc să nu mă gândesc prea mult atunci când joc pe central, încerc doar să dau tot ce am mai bun şi să mă bucur că evoluez într-un loc aşa frumos”, a declarat Halep la Eurosport.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button