Delicte

Poziţia Holzindustrie Schweighofer privind percheziţiile de astăzi ale procurorilor DIICOT

 

Reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer au emis un comunicat prin care informează că oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT comunicată astăzi, în cadrul căreia au loc percheziţii în această dimineaţă, în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor (detalii AICI).

„Holzindustrie Schweighofer cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT comunicată pe 30 mai 2018. Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată în soluționarea rapidă și corectă a acestei situații.
La începutul anului 2017, Holzindustrie Schweighofer a implementat un plan de acțiune complex pentru a combate tăierile ilegale și pentru a sprijini dezvoltarea unei industrii durabile a lemnului în România. Compania a investit 1 milion de euro în consolidarea securității lanțului său de aprovizionare prin măsuri care depășesc cu mult cerințele legale și reglementările în vigoare din România. La un an de la implementare, compania a făcut public bilanțul acestor măsuri”, se menţionează în comunicat.

Iată măsurile pe care reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer susţin că le-au luat:

• Monitorizare prin GPS – transparență în lanțul de aprovizionare
Holzindustrie Schweighofer a implementat în România un sistem de monitorizare prin GPS (Timflow). Sistemul depășește cu mult toate cerințele legale. Toate camioanele care livrează buștean la fabricile de cherestea ale companiei sunt echipate cu un dispozitiv GPS care demonstrează locul exact de încărcare a buștenilor. Datele sunt accesibile publicului pe www.timflow.com.

• Holzindustrie Schweighofer susține introducerea standardelor FSC® în România prin plata unui bonus de 10 RON/m3 pentru buștenii certificați FSC®
Pentru a asigura un lanț de aprovizionare durabil în România, care să îndeplinească standardele înalte ale FSC®, Holzindustrie Schweighofer plătește furnizorilor săi un bonus pentru buștenii certificați FSC®. Din 2012, Holzindustrie Schweighofer a plătit un total de 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro) pentru acest bonus FSC®.

• O mai bună consultare cu părțile interesate
Pe parcursul ultimilor doi ani, Holzindustrie Schweighofer a îmbunătățit și a intensificat dialogul cu toate părțile interesate. Compania și-a asumat un dialog deschis și transparent cu ONG-urile și societatea civilă. Avem același obiectiv: asigurarea sustenabilității în industria de prelucrare a lemnului.

• Audit cuprinzător realizat de renumitul grup Indufor
În ianuarie 2016, Holzindustrie Schweighofer a analizat procesele sale interne în profunzime. Firma de consultanță finlandeză Indufor a examinat toate procesele, precum și lanțul de aprovizionare și toate fabricile din România. Concluzia raportului: sistemul de due diligence al Holzindustrie Schweighofer depășește cu mult reglementările în vigoare și e în perfectă conformitate cu standardele stabilite de Regulamentul Uniunii Europene privind lemnul (EUTR).

• Controale stricte pentru zone cu risc
Holzindustrie Schweighofer a dezvoltat un sistem pentru minimizarea riscurilor, sistem bazat pe hărți ale Asociației pentru Certificare Forestieră, care identifică zone de risc pentru tăieri ilegale. În cazul în care Holzindustrie Schweighofer cumpără lemn din aceste zone sau din depozitele situate în imediata apropiere a parcurilor naționale sau a pădurilor virgine, angajații noștri verifică documentele necesare recoltării legale a lemnului (actul de punere în valoare, amenajamentul silvic) cu atenție maximă.

• Echipa de conformitate consolidată
Un proces riguros de due diligence necesită un număr adecvat de experți bine instruiți. Recent, Holzindustrie Schweighofer și-a dublat echipa de certificare și conformitate, ajungând la 16 experți care lucrează pentru companie.

• Renunțarea la furnizorii care nu respectă politica de achiziții a Holzindustrie Schweighofer
În cazul în care furnizorii nu respectă politica de achiziții a companiei, aceștia sunt excluși din lanțul de aprovizionare.

• Holzindustrie Schweighofer nu acceptă lemn provenit din parcurile naționale
Holzindustrie Schweighofer a implementat în România politica „Zero transporturi din parcurile naționale”, deși legislația permite recoltarea lemnului din zonele tampon ale parcurilor naționale.

• Training de conformitate și anti-corupție
Pentru angajați, în special pentru cei care se ocupă de achiziții, Holzindustrie Schweighofer organizează în mod regulat training-uri de conformitate și anticorupție.

• Pădurea de Mâine – 1 milion de puieți vor fi plantați pe terenuri cu dificultăți de regenerare
În parteneriat cu Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Holzindustrie Schweighofer a lansat în septembrie 2017 un proiect multianual pentru reîmpădurirea suprafețelor degradate. Prin acest proiect, Holzindustrie Schweighofer contribuie la protecția și regenerarea pădurilor României. Compania investește 1 milion de euro în acest proiect care se va desfășura până în 2024. Mai multe informații: www.padureademaine.ro.

• Politică de deschidere față de organizațiile neguvernamentale
În conformitate cu principiul asumat de comunicare transparentă, Holzindustrie Schweighofer a implementat o politică a ușilor deschise pentru organizațiile neguvernamentale. ONG-urile interesate sunt invitate să se înregistreze la Departamentul de Conformitate și Sustenabilitate al Grupului Schweighofer și să semneze un acord de confidențialitate standard, ce vizează tehnologiile utilizate în cadrul companiei. Ulterior, organizațiile înregistrate pot vizita fabricile companiei oricând pentru a face inspecții și audituri neanunțate pe întregul lanț de aprovizionare.

• Informare transparentă pe site-ul companiei, www.schweighofer.ro
Holzindustrie Schweighofer s-a angajat să comunice transparent și deschis cu publicul. Pagina www.schweighofer.at/ro/responsabilitate.html este parte din contribuția companiei la dezbatere și arată eforturile companiei pentru a crește sustenabilitatea industriei lemnului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button