112

Atac armat în Belgia. Patru morţi

 

Un bărbat care a împuşcat mortal marţi doi ofiţeri de poliţie în centrul oraşului Liege din estul Belgiei a fost „neutralizat” de agenţi, după ce a luat ostatică o femeie, a informat parchetul din Belgia. Potrivit informaţiilor prezentate de RTBF, un bărbat înarmat a împuşcat doi poliţişti la Cafe des Augustins. Apoi acesta a fugit şi a luat ostatică o menajeră la liceul Waha. Un trecător şi-a pierdut, de asemenea, viaţa. Potrivit ultimelor informaţii, ar mai fi doi răniţi. În cele din urmă, atacatorul a fost împuşcat mortal. Astfel, numărul morţilor în acest atac se ridică la patru persoane.

Potrivit presei belgiene, care citează surse din poliţie, atacatorul a strigat „Allahu Akbar” înainte să fie împuşcat. RTBF informează că atacatorul se numeşte Benjamin Herman iar incidentul ar fi urmarea unei întorsături neprevăzute în timpul unui control al poliţiei. La început, Herman, eliberat luni din închisoarea Lantin, era înarmat doar cu un cuţit dar a pus mâna pe arma unui poliţist înainte să tragă. Născut în 1982, el a primit o permisie, fiind încarcerat pentru infracțiuni de drept comun. Potrivit altor deținuți, el era retras și violent. Anchetatorii urmează acum pista radicalizării în închisoare, cum s-a întâmplat și în multe alte cazuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button