Nu de puţine ori în ultimii ani, destui braşoveni care şi-au dorit o locuinţă nouă au rămas şi fără bani, şi fără acoperiş deasupra capului, fiind duşi cu vorba de la un an la altul de unii dezvoltatori imobiliari. Când şi-au dat seama că au plătit zeci de mii de euro pe nişte promisiuni deşarte, au început să bată la uşa autorităţilor să le facă dreptate, cu speranţa că-şi vor recupera banii. Unii s-au adresat şi redacţiei noastre, însă asta nu i-a ajutat prea mult, atât timp cât au semnat nişte contracte cu bună ştiinţă.
Plângerile cu privire la practicile nu în totalitate corecte ale unor dezvoltatori imobiliari, care de câţiva ani construiesc mai mult cu banii daţi în avans de clienţi, deci fără mari investiţii din partea companiei, dar care nu reuşesc să-şi onoreze promisiunile, au început să se strângă şi la Protecţia Consumatorului.
Ne-am adresat la rândul nostru acestei instituţii, pentru informaţii cu privire la activitatea în sectorul imobiliar şi am aflat lucruri nu tocmai încurajatoare la acest moment pentru cetăţeni.
Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRCP) – Regiunea Centru Braşov, Sorin Susanu, a recunoscut că s-au primit reclamaţii de la braşoveni, mai ales pentru unele clauze abuzive din contractele încheiate la cumpărarea locuinţelor, dar nu numai, astfel că a fost demarată o amplă acţiune de control la dezvoltatorii imobiliari de pe raza judeţului nostru.
„Facem verificări în teren şi sper ca în maximum o lună să avem o imagine clară a ceea ce se întâmplă în oraş, pentru că nu doar unele clauze din contractele de vânzare-cumpărare, respectiv predare, pe care noi le considerăm abuzive, sunt problema. Din informaţiile noastre, sunt şi alte aspecte, poate mult mai grave. Vorbim de acele antecontracte, nişte promisiuni în fapt, de vânzare-cumpărare, în baza cărora, în multe situații în Brașov, s-au plătit avansuri consistente din partea consumatorilor, dar proiectele imobiliare nu s-au mai realizat. Practic, oamenii au fost puși în imposibilitatea de a intra în posesia apartamentului, dar şi de a-şi recupera banii daţi”, ne-a spus Susanu.
La notar, doar cu autorizaţia de construcţie în faţă
Pornind de la aceste date, în opinia sursei citate, ar trebui găsită o soluţie legală ca încă de la faza de încheiere a înţelegerii la notariat, clienţii să aibă o mai mare siguranţă că-şi vor primi produsul imobiliar comandat.
„Vom încerca să extindem această discuție și către Camera notarilor, pentru a găsi împreună o variantă legală ca cel puţin antecontractul de vânzare-cumpărare să se realizeze doar după ce există autorizația de construcție pentru imobilul în cauză. Din păcate, în multe situații au fost promise şi vândute apartamente, dar ulterior nu s-a primit autorizaţie de construcţie pentru acele proiecte imobiliare sau, dacă a fost obţinută autorizaţia, era diferită faţă de ceea ce a promis dezvoltatorul imobiliar. De exemplu, au fost situații în care imobilul care se dorea construit, cu toate apartamentele vândute deja, nu se încadra în regimul de înălțime în zona respectivă. Astfel, cei care au plătit avans sau suma integrală pentru un apartament la un etaj superior, nu l-au mai primit, nefiind construit, pentru că Primăria a fost nevoită, conform prevederilor legale, să diminueze regimul de înălţime. Acesta ar fi unul din motivele pentru care ar fi firesc ca preţul unui apartament să fie negociat doar după obţinerea de către constructor a autorizaţiei de construire”, a explicat Susanu.
Viciile ascunse din contract
Un alt semnal de alarmă ar fi, în opinia sursei citate, că în Braşov sunt construcţii aproape gata, unele chiar finalizate, dar care nu ar avea autorizații de construcții.
„Aşa ne-au reclamat anumiţi braşoveni. Facem verificări şi în acest sens. La Protecţia Consumatorului am înregistrat reclamaţii din cartierul Tractorul, dar și din zonele limitrofe Brașovului. Avem o reclamaţie şi din centrul oraşului, unde mai mulţi consumatori s-au plâns că lucrurile nu sunt în regulă din mai multe puncte de vedere, inclusiv a autorizaţiei de construire, deşi blocurile sunt finalizate”, a precizat şeful CRPC Braşov.
El a mai spus că, în alte cazuri, oamenii şi-au dat seama doar după mutare de anumite vicii ascunse în contracte.
„Discutăm despre probleme dintr-un mare cartier al municipiului, Bartolomeu, de unde ni s-a reclamat că nu există partiția de curent electric, ci este o revânzare din partea dezvoltatorului. În alte zone, consumatorilor li se impune ca reţele precum cele de internet şi cablu tv să fie contractate de la o anumită societate, nu de la cele preferate de cetățeni și în care poate au mai multă încredere, practic realizându-se o revânzare şi a acestor servicii. În unele contracte se interzice asocierea între proprietari, pentru o perioadă de timp, sau există obligativitatea ca firma care administrează blocul să fie una care este agreată de dezvoltatorul imobiliar, dacă nu este chiar a lui, şi care percepe tot felul de taxe și comisioane. Apoi, sunt situaţii în care proprietarilor le sunt impuse serviciile anumitor firme de pază, de îngrijire a spaţiului verde, şi altele asemenea. Toate aceste lucruri sunt abuzive, din punctul meu de vedere şi am demarat o campanie de verificare a tuturor aspectelor reclamate de braşoveni”, a mai declarat Susanu.
Pe de altă parte, odată mutaţi, mulţi braşoveni s-au plâns de calitatea construcţiei, reclamând că pereţii nu sunt izolaţi corespunzător, că se aude ce se întâmplă în locuinţa vecinilor sau că termenul de garanţie nu este respectat.
Propuneri
Şeful CRPC Braşov a amintit, în discuţia noastră, de propunerea lui din urmă cu câţiva ani, în care a cerut autorităţilor locale să găsească o formulă ca în proiectul ce trebuie depus pentru obţinerea autorizaţiei de constrcuţie să existe şi un plan de contorizare individuală la furnizarea apei potabile, astfel încât cetăţeanul corect, care-şi plăteşte facturile, să nu sufere din cauza rău-platnicilor.
Din păcate, atunci a rămas fără ecou această propunere, după cum a afirmat Susanu: „Personal, voi milita în continuare spre această direcţie. Între timp, s-a reușit o modificare la contorizarea individuală a apei în zona de locuințe de la case, nu şi la blocuri. Am propus, la vremea respectivă, apometre cu modul GPS sau ce tehnologie se poate aplica, pentru ca apometrele să poată fi citite de la distanţă tocmai pentru a nu-i prejudia şi pe cei care-şi plătesc la timp facturile”.
Pentru a fi găsite soluţii la problemele pe care braşovenii le întâmpină la nivel de dezvoltare imobiliară, Sorin Susanu a trimis recent o adresă către primarul George Scripcaru, prin care i-a propus să organizeze o întâlnire cu dezvoltatorii imobiliari, reţelişti şi alţi factori implicaţi, ocazie cu care să fie discutate toate aspectele semnalate de braşoveni.
Atenţie mărită la semnarea contractelor!
La nivelul municipiului sunt zeci de dezvoltatori imobiliari, mai mari sau mai mici, nu toţi desfăşurându-şi activitatea în limitele legii.
„Sunt mulți dezvoltatori imobiliari serioși, însă sunt și dintre cei neserioși. De aceea, este imperios necesar ca orice sumă să fie plătită de cetăţeni doar în baza unor documente din care să reiasă foarte clar pentru ce plătesc, cu toate clauzele. Din punctul meu de vedere, toate aceste plăți, indiferent de sumă, să se realizeze doar atunci când oamenii au siguranța că există cel puţin autorizația de construcție. De asemenea, chiar de la stadiul de antecontract, ar fi bine să fie specificate toate clauzele, inclusiv elemente ce ţin de contorizare, plata utilităţilor şi modalitatea de plată. Foarte important este ca cetăţenii care-şi doresc o locuinţă să nu plătească sume mari în avans”, este sfatul şefului de la Protecţia Consumatorului.
La acest punct, Sorin Susanu a amintit de cazul a peste 100 de braşoveni care au plătit integral apartamente într-un bloc cu 14 etaje în curs de construire pe Calea Bucureşti, dar care, deşi au trecut anii, a rămas la stadiul de fundaţie, şi aceea neterminată. În alt caz, s-a plătit aproape 100.000 de euro pentru un apartament luxos pe strada Dobrogeanu Gherea, dar care nu se ştie dacă se va construi.
„Facem eforturi ca la nivelul Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Brașov, împreună cu Primăria Braşov la care am găsit deschidere şi cu celelate autorităţi locale, să reglementăm situaţia în domeniul construcțiilor pe raza municipiului Braşov, astfel încât cetăţeanul să nu mai fie păcălit. La câteva deficienţe am găsit rezolvare, dar mai avem de lucru”, a adăugat Susanu.
Aşadar, oraşul se dezvoltă continuu, dar cu ce preţ?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.