Expres

BRAŞOV-SĂCELE. Ziua mondială a orientării a ajuns la a treia ediţie

 

Peste 500 de participanți sunt așteptați miercuri, la Săcele, la ediția a III-a a Zilei Mondiale a Orientării. 

Organizatorii au pregătit patru ateliere diferite: orientare în sală, în labirint, în oraș și QRCode Rogaining. În aceeași zi este o programată pentru adulți și o etapă de orientare de noapte – Cupa Roza Vânturilor.
 
Săcele este singurul oraș din România în care s-au organizat toate cele trei ediții ale Zilei Mondiale a Orientării. Este eveniment cu caracter de masă, deschis tuturor, indiferent de vârstă, sex, pregătire fizică sau profesională. 
 
Ca urmare a dezvoltării explozive în întreaga lume a disciplinei sportive Orientare (Orienteering), Federația Internațională de Orientare (IOF) a hotărât în 2015, să creeze un eveniment, care să permită tuturor doritorilor, să cunoască tainele acestui sport. Prima ediție a avut loc în 11 Mai 2016. 

 
Cu această ocazie s-a reușit intrarea în „Cartea Recordurilor”, înregistrându-se cel mai mare număr de participanți la un eveniment sportiv, într-o zi. În anul 2017 evenimentul a avut loc în 24 Mai 2017 și au participat 288.007 persoane, în 79 de țări. Anul acesta se preconizează ca numărul participanților să fie dublu. 
Orașul Săcele a organizat acest eveniment în ambele ediții. 2016 la Hanul Mureșenilor – 405 participanți, 2017 Baza Sportivă Precizia – 428 participanți și a primit aprecieri speciale de la coordonatorul proiectului, suedezul Goran Andersson. În anul 2017 s-a acordat pentru prima dată „Premiul pentru școala cu cei mai mulți participanți” câștigat de Școala gimnazială nr. 4 „Frații Popeea”

Pentru anul 2018, locul de desfăşurare eate Sala de Sport a Municipiului Săcele – Cartierul Ștefan cel Mare și împrejurimi.

Participanții sunt așteptați miercuri 23 Mai, începând cu ora 10.00 până la ora 17.30, individual sau în grup. Copii cu vârstă mai mică de 10 ani vor fi însoțiți în mod obligatoriu de o persoană adultă. 

Participarea nu implică nici un fel de pregătire fizică sau teoretică prealabilă. Accesul la eveniment se va face la Sala de Sport pe baza de brățară. Aceasta va fi primită în momentul achitării taxei de participare de 5 lei/persoană

Mod de desfăşurare

Organizatorii au pregătit patru ateliere care au ca scop inițierea participanților în diversitatea de forme de practicare a Orientării.
1 – Atelier Orientare Indoor – sala de sport – individual (participanții care nu au încălțăminte adecvată vor parcurge traseele desculți)
2 – Atelier Orientare Labirint – în fața sălii de sport – individual
3 – Atelier Orientare Parc Oraș – zona cuprinsă între Sala de Sport, Parcul Ștefan cel Mare, Centrul Ziurel si Centrul Multicultural – individual. Participanții sub 14 ani la acest atelier vor intra și în clasamentul primei etape al Cupei Roza Vânturilor.
4 – Atelier QR Code Rogaining aceasi zona ca la atelierul 3 – echipe de minim 3 pers.

Toți participanții vor putea parcurge, pe baza brățării, o singură dată, fiecare atelier. Participanții pot opta pentru ce atelier doresc. Nu este obligatorie participarea la toate atelierele. Organizatorii asigură tuturor participanților materialele tehnice necesare parcurgerii traseelor. La fiecare atelier vor exista consultanți specializați în practicarea Orientării, care vor explica participanților ce trebuie să facă pentru a parcurge corect traseele. Predarea brățărilor se va face la cortul special amenajat.

PREMII Fiecare participant va primii o „Diplomă specială de participare” semnată de Președintele Federației Internaționale de Orientare și un premiu oferit de organizatori. 

INSCRIERI Înscrierile se fac la fața locului, dar organizatorii fac apel la grupurile organizate (clase de elevi, cluburi, colective profesionale, etc.) să facă înscrierile până în 22 Mai, pentru a evita aglomerația și a permite pregătirea în condiții bune a evenimentului. Înscrierile se fac la persoanele de contact de mai jos sau pe adresa e-mail. csbabarunca.ro.

ETAPA DE NOAPTE – CUPA ROZA VÂNTURILOR  
 
Anul acesta pentru categoriile de peste 17 ani se va desfășura în aceeași zi și o etapă de orientare noapte ! Înscrierile se fac până la ora 20.00, la Sala de Sport a municipalității, iar participanților li se recomandă să aibă la ei o frontală.
 
Organizatori: Clubul Sportiv Babarunca Săcele, Primăria Municipiului Săcele și Asociația Izvorul Săcele 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button