AS „SR” BRAȘOV. CIS-ul, ultima piedică în drumul spre Liga 3. Bărbuță nu se lasă: „100% AS «SR» nu va merge în baraj. Promovează echipa din Covasna. La anul ne «batem» cu «SR» Municipal tot în Liga 4”
Este tot mai clar că AS „SR” Brașov va fi campioana sezonului în Liga 4 brașoveană de fotbal. Dacă pe teren formația înființată de suporterii „stegari” a fost de departe cea mai bună, există problema obținerii Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) a grupării ce se va numi ACS „SR” Municipal Brașov, care ar trebui să joace barajul de promovare cu echipa campioană a județului Covasna.
După cum se știe, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a aprobat criteriile de modificare a formei juridice pentru cluburile participante în Liga 4 susceptibile de a participa la barajul de Liga 3 cu recunoașterea principiului meritului sportiv, astfel că AS „SR” are cale liberă spre baraj. Mai este o condiție, totuși, depunerea CIS-ului la FRF până pe 11 iunie.
Există acum problema cu apelul depus la Tribunal de ACS Steagu Roșu, care reclamă o asemănare de nume, procesul ținând pe loc demersul de obținere a CIS-ului. Avocatul AS „SR”, Alexandru Gheorghe, a explicat pentru www.mytex.ro că joi se va o decizie definitivă, după care „așteptăm CIS-ul de la minister. Sper că va ieși până pe 11 iunie”.
„Violul este interzis, dar o dată ai voie”
Deși oficialii AS „SR” sunt convinși că echipa va putea juca barajul de promovare în Liga 3, Aurică Bărbuță, directorul sportiv de la Precizia Săcele, rivala „galben-negrilor”, a ieșit din nou la atac.
„FRF a încălcat regulamentele. Este un abuz, dar trăim într-o țară unde totul este permis. Federația a dat acum o completare care contrazice propriul ei regulament. Adică, violul este interzis, dar o dată ai voie. Este foarte clar că totul a fost făcut pentru Rapid, mai puțin pentru «SR». Oricum, cei de la «SR» nu prea au cum să meagă la baraj nici în aceste condiții. Apelul depus de Edi Gherghe este corect, pentru că este vorba despre aceeași denumire. Pe noi nu ne avatajează cu nimic, dacă «SR» nu va merge la baraj. Va promova echipa din Covasna. Până pe 11 iunie, cei de la AS «SR» trebuie să depună CIS-ul. Să nu îmi spună mie cineva că acel proces cu apelul lui Edi Gherghe se va termina așa repede. Va mai dura până vor scoate CIS-ul. Totuși, noi am fost prejudiciați, iar cineva trebuie să răspundă pentru asta. Am pornit la drum cu un regulament, știind că «SR» nu are cum să promoveze, iar acum acest regulament a fost schimbat. Nu e normal. Probabil, și noi, dar și ei ne vom mai lupta un sezon. Campionatul viitor toată lumea va fi în regulă cu actele de la început și atunci cine va fi mai bun va promova. Acum ne-am luptat cu «SR», în sezonul viitor ne vom lupta cu «SR» Municipal, tot în Liga 4. Va fi un lucru benefic pentru fotbalul brașovean, pentru fanii din județ, care îi vor putea vedea la lucru pe toți fotbaliștii de la «SR». Altfel, Precizia Săcele își va continua drumul. Pentru al treilea an la rând, suntem campionii județului la U19”, a declarat Aurică Bărbuță.
Totul va fi clar joi, când Tribunalul Brașov va da sentința în procesul legat de apelul depus de Edi Gherghe. Până atunci, răbdare și tutun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.