Sport

Un cleptoman ortodox, ÎN VIZORUL FCSB-ului!!! Sosiri și plecări…

 

În vreme ce CFR Cluj sărbătorea cucerirea titlului în Liga 1 (vezi aici: CFR Cluj, noua campioană a României), Gigi Becali încerca să găsească justificări pentru ratarea obiectivului anunțat cu surle și trâmbițe la începutul sezonului.

„Cine e de vină că am pierdut titlul? Eu, că am fost lacom și l-am pus căpitan pe Alibec. Am zis că poate ne scoatem banii și de-aia am tras de el. Alibec a uitat fotbalul. Îl compari pe Abang cu Alibec sau cu Gnohere? Trebuie să întărim echipa cu jucători care au forță. Vreau să-i iau pe Abang, Omrani și pe Matei, de la Astra. Îl iert pe Abang, e cleptoman, dar pe mine mă interesează că joacă fotbal și ați văzut ce bine își face crucea. E ortodox! Pe Abang și Omrani îi iau sigur”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Și atacantul dinamovist Adam Nemec este curtat insistent de FCSB, club care a pus ochii și pe un puști sârb de 19 ani, pentru care ar plăti 1.3 milioane de euro.

În privința antrenorului, deși nu mai conduce el, ci nepotul Vasi (Geambazi – n.r.), Gigi Becali a relatat pentru sursa citată: „Va rămâne Nicolae Dică, dar vor pleca jucători. Lui Dică n-am ce să-i reproșez. El va spune că voia să-l dea afară pe Alibec, dar eu nu l-am lăsat. Bine că l-am pus pe Cristi Tănase să joace, ca să-mi dau seama că nu mai poate. Pe Teixeira vreau să-l mai țin un an”. Și Valerică Găman este pe făraș, iar Bogdan Planic se află pe lista de achiziții a lui Eintracht Frankfurt.

În fine, de data aceasta fair-play, Gigi Becali a recunoscut că CFR Cluj a fost echipa mai puternică pe plan intern în acest sezon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button