BRAŞOV. Şofer de autobuz RATBV, depistat sub influenţa alcoolului! A fost RAZIE în această dimineaţă
Un şofer RATBV care circula cu un autobuz de pe linia 22 a fost depistat sub influenţa băuturilor alcoolice, în această dimineaţă, în timpul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii rutieri pentru verificarea transportului public de persoane.
„Cu ocazia activităţilor, poliţiştii au depistat un bărbat de 50 de ani, din judeţul Braşov, care a condus un autobuz ce efectua o cursă regulată de transport public persoane pe un traseu din municipiul Braşov, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea privind prezenţa alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost de 0,39 mg/l alcool pur”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 zile.
Potrivit bilanţului prezentat de agent şef Gabriela Dinu, poliţiştii rutieri au efectuat 293 de testări alcoolscop, iar pentru neregulile descoperite au reţinut 5 permise de conducere şi au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legislative din actele normative ce reglementează transportul de persoane precum şi 18 sancţiuni pentru abateri la regimul rutier.
De asemenea, au constatat o infracţiune la regimul rutier.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.