Expres

BRAȘOV. Moaștele Sf. Andrei și ale primilor martiri rămân până în 14 mai

  • IMG_8538_251412.JPG
  • IMG_8532_251413.JPG
  • IMG_8530_251414.JPG
  • IMG_8527_251415.JPG
  • IMG_8534_251416.JPG
  • IMG_8536_251417.JPG
  • IMG_8533_251505.JPG
  • IMG_8526_251503.JPG
  • IMG_8529_251507.JPG
 

După procesiunea cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, precum și cu oseminte ale lui Mihai Viteazul, aduse la Braşov cu binecuvântarea ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitului Ardealului, care le-a și însoțit miercuri la locurile istorice din Braşov, acestea au fost depuse la Biserica „Schimbarea la Faţă” a Parohiei Blumăna VIII, unde vor rămâne spre închinare până pe 14 mai.
Un convoi militar a adus raclele cu moaştele celor două sfinţi de la Cristian, după care au fost purtate, în Ziua Independenţei României, pe un traseu cu multe semnificaţii istorice din Braşov. Astfel, au fost săvârşite slujbe religioase la monumentul martirilor din „Tranşeea Morţii-1916” din cartierul Bartolomeu, la biserica de lemne de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Țara Bârsei”, la Crucea de la Podul Creţului din Șcheii Braşovului (locul unde s-a născut Imnul Național „Deșteaptă-te, române”), la Monumentul Soldatului Necunoscut din Piaţa Unirii, la Monumentul „Sfântul Andrei Șaguna” de la colegiul cu acelaşi nume, la Prefectura Braşov, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din 1989, la Monumentul Luptătorilor Anticomunişti din Piaţa Teatrului, la Unitatea Militară Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmisegetuza” din Braşov, la Monumentul Revoluţiei din 1987 şi la Biserica „Schimbarea la Faţă” a Parohiei Blumăna VIII.
În fiecare zi se vor săvârși Sfânta Liturghie, Sf. Maslu și Acatistele Sfinților. Biserica este deschisă și în timpul nopții.

Tot pe 9 mai a avut loc şi Sf. Liturghie arhierească binecuvântarea primei mănăstiri ortodoxe a Braşovului, ce se ridică la ieşirea înspre Cristian, în prezenţa a sute de credincioşi. „Să punem aici o temelie a unei zidiri care să se ridice şi să ocrotească pe credincioşi, dar şi a unei comunităţi spirituale mult mai largi pentru ca aici ca la un izvor nesecat de apă vie să aibă credincioşii care au nevoie de ocrotire şi de binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Maicii Preacurate şi de rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou, ocrotitorul acestui aşezământ”, a spus ÎPS Mitropolit Laurenţiu.

Citiți și:

BRAŞOV. De 9 Mai, procesiune de la mănăstire la biserică, trecând pe la monumentele comemorative


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button