Unul din trei români s-ar muta la BRAȘOV
Banca Mondială a realizat recent un studiu sociologic prin care, printre altele, s-a măsurat cât de atractiv este Braşovul pentru românii care vor să îşi schimbe domiciliul sau pentru turişti. Câteva dintre rezultate cercetării realizate în cadrul contractului de asistenţă semnat de BM cu Primăria Braşov, au fost prezentate miercuri, de către reprezentantul instituției financiare, în timpul conferinţei „Smart Turism in a Smart Destination”, anunță RTT Brașov.
„Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din 1.200 de persoane”, a explicat reprezentantul Băncii Mondiale, Marius Cristea. Acesta a precizat că persoanele intervievate au fost întrebate şi în ce oraş ar fi dispuse să se mute. „O treime dintre respondenţi au declarat că s-ar muta la Braşov. Dacă este să extrapolăm rezultatele la nivelul populaţiei totale a României, care este în jur de 18 milioane de locuitori, rezultă că în jur de 6 milioane de persoane ar dori să se mute la Braşov. În ceea ce priveşte judeţele din care ar vrea să vină oameni la Braşov, Hunedoara este pe primul loc. De asemenea, Braşovul este o opţiune şi pentru persoanele din zonele Bucureşti, Ialomiţa şi Moldova”, a afirmat Cristea.
O altă întrebare adresată persoanelor intervievate a fost dacă în ultimii cinci ani au vizitat Braşovul sau Poiana Braşov. „50% dintre participanţi au răspuns afirmativ. La fel, dacă extrapolăm aceste rezultate la populaţia totală a României, rezultă că aproape 10 milioane de români au vizitat Braşovul în ultimii 5 ani. Rezultatul este mai bun decât la Constanţa. Pentru turismul de plăcere, Braşovul este principala destinaţie. Persoanele tinere şi cele cu venituri ridicate sunt mai atrase de Braşov”, a precizat Marius Cristea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.