Europa League. Olympique Marseille și Atletico Madrid, calificate în finală
Olympique Marseille s-a calificat în finala Ligii Europa, deşi a pierdut, joi seara, în deplasare, cu scorul de 1-2 (0-2, 0-0), în faţa austriecilor de la FC Salzburg, după prelungiri, în manşa a doua a semifinalelor. În tur, la Marsilia, scorul a fost de 2-0 pentru OM. FC Salzburg a reuşit, după 90 de minute, acasă, să anuleze diferenţa, astfel că s-a intrat în prelungiri. Au marcat Amadou Haidara, în minutul 53 şi Bouna Sarr, autogol, în minutul 65. În prelungiri, arbitrul Seghei Karasev a dictat un corner pentru OM, după o fază la care reluările au arătat că ar fi trebuit acordată doar o repunere din colţul careului pentru gazde. A executat Payet, în minutul 117, iar Rolando a şutat plasat în dreapta portarului Walke. După acest gol, Haidara (Salzburg) a fost eliminat în minutul 119, după ce a primit al doilea cartonaş galben.
În finală, OM va evolua împotriva echipei Atletico Madrid, care a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Arsenal Londra, în manşa a doua a semifinalelor. În tur, la Londra, scorul a fost 1-1. Golul a fost marcat de Diego Costa, în minutul 45+2. Finala va avea loc la 16 mai, la Lyon.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.