Expres

Klaus Iohannis: „Este esențială independența BNR”

 

După ce s-a întâlnit cu reprezentanții Băncii Naționale a României pentru a încerca să medieze conflictul dintre Guvern și BNR pe tema creșterii inflației, președintele Klaus Iohannis a concluzionat că independența Băncii Naționale a României în legătură cu deciziile de politică monetară este esențială.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri o întrevedere cu conducerea Băncii Naționale a României, reprezentată de domnul Guvernator Mugur Isărescu și domnul Prim-viceguvernator Florin Georgescu. Această întâlnire a fost ocazionată de necesitatea consultărilor în privința medierii disputelor dintre Guvern și BNR, referitoare la riscurile cu care România se confruntă în prezent în ceea ce privește inflația și coordonarea politicilor economice. În cadrul discuțiilor, a fost analizată situația macroeconomică existența, context în care Președintele României a subliniat că este esențială independența Băncii Naționale a României în legătură cu deciziile de politică monetară, această fiind o condiție fundamentală pentru un stat membru al Uniunii Europene. Guvernatorul BNR a prezentat principalii factori ai creșterii prețurilor, arătând că influențele semnificative provin din componente aflate în afară sferei de acțiune a politicii monetare”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Totodată, Klaus Iohannis și-a exprimat speranța că vor există discuții între Guvern și BNR în perioada imediat următoare, care să îmbunătățească dialogul instituțional și cooperarea în domeniul politicilor economice.

„Această animozitate între Guvern și BNR este dăunatoare și am decis să încerc o mediere și îi voi invită în zilele următoare la Cotroceni să văd unde sunt problemele. S-a mers cam departe cu unele afirmații destul de contondente în ultima vreme. Sper să reușim să ajungem cumva la un numitor comun. Această abordare de a aruncă în curtea BNR inflația, creșterea dobânzilor este fundamental greșită”, declara șeful statului, care a explicat că dobânzile au crescut din cauza politicilor fiscale ale guvernanților.

Președintele a decis ca prima rundă de discutii să aibă loc separat. astfel că vineri se va întâlni cu premierul Viorica Dăncila.

„Nu este vorba despre o mediere, cum a spus președintele. O mediere nu are loc între două părți? Un conflict nu există, există doar discuții. Nu poate fi vorba despre o mediere, nu trebuie să stea cineva între noi. Dacă părțile nu-și exprimă această nevoie, dorința de a fi mediate, de ce să fie cineva care să vrea cu orice preț să medieze? Doamna Dăncila stabilește echipa cu care va merge. Vom vedea ce decide dânsa. Dacă este nevoie să merg, voi merge cu mare drag”, a comentat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button