Expres

CE AVENTURĂ… Mama îl credea la școală, el era în Bali!!!

 

Inspirat de filmul „Singur acasă II”, în care Kevin McCallister jucat de Macaulay Culkin s-a rătăcit de familie într-un aeroport american și a luat avionul de New York în loc de cel pentru Florida, un băiat din Sydney (Australia) în vârstă de 12 ani a făcut „isprava” vieții.

După o ceartă cu mama sa, el și-a planificat o escapadă în Bali (Indonezia). Și-a rezervat online un bilet de avion, beneficiind de cartea de credit a mamei sale, optând pentru o companie care autorizează călătoriile minorilor neînsoțiți de părinți.

Astfel, în ziua stabilită, în loc să se ducă la școală, a ajuns la aeroport. El a utilizat aparatele de înregistrare automată, pentru a nu atrage atenția asupra sa, reușind să urce în avionul cu destinația Bali.

Pentru Good Morning America, mama sa, Diane Macedo, a declarat că era convinsă de faptul că fiul său se află la școală, când a fost anunțată de absența acestuia.

„Voiam să plec într-o mare aventură”, a relatat băiatul, ulterior, la o televiziune australiană.

Sosit în Bali, el a luat un moto-taxi cu destinația unui hotel luxos, unde a avut parte de un sejur de 4 zile, până când a fost prins grație semnalelor emise de telefonul său mobil.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button