Delicte

BRAŞOV. Cei trei moldoveni și ucraineanul acuzați de furturi din autoturisme ar putea rămâne în arest preventiv încă o lună

 

Cei trei cetățeni din Republica Moldova și cel ucrainean acuzați de furturi din autoturisme, în Brașov și în alte județe din țară, rămân în arest preventiv, la decizia Tribunalului Brașov.

Instanţa a luat decizia vineri, dar hotărârea a fost contestată de toţi cei patru inculpaţi, astfel că dosarul va fi soluţionat joi şi de Curtea de Apel Braşov.

C.O., S.A., C.M. și P.O. au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, luna trecută, fiind acuzaţi că au format un grup infracţional şi că, începând cu luna octombrie 2017, au furat din autoturisme, prin bruierea sistemului centralizat de închidere a portierelor.

Cei patru suspecți au fost depistați aproape de punctul de trecere a frontierei Petea – Satu Mare, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, și au fost escortați în Brașov, unde au fost arestaţi preventiv.

În Baia Mare acţionau în parcările unor centre comerciale

Potrivit unui comunicat remis astăzi de Poliţia Română, la mijlocul lunii februarie a.c., poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi despre comiterea a trei furturi din autoturisme, aflate în parcările unor centre comerciale, în niciunul dintre cazuri nefiind semne de efracţie.

În urma investigațiilor s-a constatat că astfel de cazuri s-au înregistrat şi în judeţul Braşov, iar prin colaborare cu poliţiştii de investigaţii criminale din Brașov au fost identificaţi cei patru patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani.

Cercetările în caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, după cum se precizează în comunicat.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme

„Nu lăsaţi la vedere în autoturism bunuri de valoare: telefoane, laptopuri, poşete, genţi, sume de bani, indiferent cât de scurtă ar fi absenţa dumneavoastră din maşină! Când părăsiţi autoturismul, verificaţi întotdeauna dacă aţi închis portierele! De asemenea închideţi bine şi geamurile, indiferent că sunteţi în parcarea unui supermarket sau în parcarea din faţa blocului! Evitaţi să lăsaţi în torpedoul maşinii actele de identitate personale sau ale maşinii dumneavoastră”, sfătuiesc reprezentanţii Poliţiei Române.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button