Delicte

BRAŞOV. În loc să oprească la semnalul Poliţiei, a abandonat mopedul şi a luat-o la fugă spre pădure

 

Patru persoane s-au ales cu dosare penale, ieri, în urma unor controale rutiere efectuate pe raza judeţului.

Astfel, la Râşnov, un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost depistat, în jurul orelor 21.30, în timp ce şofa sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost oprit pentru verificări pe strada Mihail Sadoveanu, iar etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, bărbatul a fost condus la spital, pentru a i se lua probe de sânge şi este cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Aproximativ jumătate de oră mai târziu, un braşovean de 37 de ani a avut ghinionul să fie depistat de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila în timp ce şofa, prin Perşani, o autoutilitară care tracta o remorcă având autorizația de circulație provizorie expirată de două zile. În acest caz, agenţii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Tot aseară, poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat un tânăr de 17 ani care conducea un motoscuter, pe DN 1, în localitatea Mândra. Băiatul s-a ales cu dosar penal pentru şofat fără permis.

A încercat să fugă de poliţişti

În cel de-al patrulea caz, poliţiştii au avut de-a face cu un bărbat care a încercat să se sustragă verificărilor, pentru a nu se descoperi că se deplasa cu un moped neînmatriculat, fără a avea permis de conducere.

Agenţii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au vrut să-l oprească pe bărbat pentru control, în jurul orelor 19.30, pe un drum comunal din Holbav, dar acesta şi-a continuat deplasarea, iar la un moment dat a abandonat mopedul pe marginea drumului şi a fugit către o zonă împădurită.

Polițiștii au identificat conducătorul auto, iar în urma verificărilor au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor”, a precizat reprezentanta IJP Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button