Sport

BRAȘOV. AS „SR”, în fața golului 100

 

În runda a 20-a a Ligii 4 brașovene la fotbal, liderul AS „SR” se va confrunta sâmbătă, de la ora 11.00, cu Inter Cristian, formația care ocupă poziția a patra a ierarhiei. După această partidă, formația antrenată de Florin Stângă poate ajuge la 100 de goluri marcate în campionat. După 19 meciuri, brașovenii au un golaveraj de 98-10.

„Întâlnim o echipă ce are în componență jucători care au cochetat cu FC Brașov. Sunt convins că vom avea un meci greu, în care adversarii își vor vinde scump pielea. Băieții trebuie să fie concentrați, determinați. Am mare încredere în ei. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci și sunt convins că vom lua cele trei puncte. Până acum, în retur am mers bine, avem victorii clare. Dacă nu le-am fi reușit, toată lumea ne-ar fi criticat. Așa este o normalitate. Vreau să tratăm profesionist toate duelurile și să nu avem nici o scăpare. Jucătorii trebuie să înțeleagă că nici un meci nu este câștigat dinainte și că trebuie să transpire pentru victorii. Lupta pentru câștigarea Ligii 4 nu este terminată, chiar dacă avem un avans de trei puncte față de Precizia Săcele. Mai sunt multe puncte puse în joc, eu îmi doresc să câștigăm toate meciurile”, a punctat tehnicianul Florin Stângă.

„Cunosc echipa adversă. Sunt convins că va da totul în meciul cu noi. Însă sunt sigur că noi vom câștiga. Lupta pentru câștigarea campionatului continuă, chiar dacă avem un avans de trei puncte. Suntem, însă, echipa mai valoroasă și vom demonstra asta pe teren. Pentru mine, este o situație aparte. În tur am jucat aproape toate minutele, acum am pierdut locul de titular. Am înțeles această situație și voi continua să lupt pentru a demonstra că merit să evoluez la acest club”, a menționat Laurențiu Căpățână.

Adrian Voicu, revenit după o accidentare la gleznă, a comentat: „Îmi doresc să mă recuperez complet și să revin la forma pe care o aveam înainte de accidentare. Vreau să joc cât mai multe meciuri și să îmi ajut echipa. Din punct de vedere fizic, sunt bine și în scurt timp voi fi 100%. Sâmbătă vom avea o partidă grea, va fi o luptă. Sunt trei puncte puse în joc și sunt convins că le vom lua”.

Celelalte partide ale etapei sunt: Voința Hurez – Chimia Orașul Victoria, Aripile Brașov – Olimpic Zărnești, Precizia Săcele – Inter Tărlungeni, Prietenii Rupea – ACSM Codlea (se joacă sâmbătă de la ora 17.00), Avântul Dumbrăvița – Olimpic Voila, ACS Steagu Roșu Brașov – Cetatea Homorod, ACS Colțea 1920 Brașov – Carpați Berivoi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button