Sănătate

[ViDEO] BRAŞOV. Programul „Eyes for the World” a ajuns şi în zonele defavorizate din judeţul nostru

  • ochelari_3.jpg
 

Peste 200 de copii şi bătrâni din zonele defavorizate ale judeţului Braşov au primit, săptămâna trecută, gratuit, ochelari de vedere speciali, reglabili în urma unei verificări cu ajutorul medicilor voluntari din Olanda, Belgia şi România, prin programul de caritate „Eyes of the World”. 

Acțiunea cu impact social urmăreste ajutorarea celor care au probleme de vedere ce se pot corecta cu ochelari reglați speciali pe loc, după scanare, și oferiți gratuit, pentru că şi aşa nu-şi permit de multe ori nici măcar un consult. 

Demarat în România în 9 aprilie, programul „Eyes for the world” a fost aplicat în municipiul Săcele, cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr.5, cu ajutorul Asociaţiei Sfânta Maria Cristian, în Holbav cu sprijinul Primăriei și al medicului de familie din comuna, în satul Mina, precum și în comuna Cristian, împreună cu autoritățile locale.   

Am venit cu acest proiect în România după ce am fost în ţările africane iar apoi vom merge în Madagascar, deci ţări care au nevoie de ajutor pentru copiii care nu văd. Contează atât de mult în viaţa oamenilor, dar mai ales a copiilor. Dacă nu vezi nici măcar ce scrie pe tablă ţi se diminuează practic calitatea vieţii. Viitorul acestor copii depinde de asta, măcar să vadă lumea de lângă ei. E un proiect ţintit şi ştim că cei 20 de euro cât costă fiecare pereche de ochelari, dar pe care noi îi oferim gratuit, imediat ce îi pune pe chipul copilului acesta se transformă imediat, pentru că văd“, a spus Veerle de Jonge, reprezentantul Agora Club International.

Organizaţia nonguvernamentală a început programul „Eyes for the world” cu trei ani în urmă și s-a adresat până acum copiilor de vârstă școlară, pentru a-i ajuta pe cei care aveau dificultăți de vedere să-și poată temina studiile și să învețe o meserie pentru a se putea întreține singuri. Au avut loc astfel de acțiuni caritabile în Botswana, Madagascar și Maroc, iar în acest an vor fi ajutați și copiii din Zambia și Zimbabwe, pe lângă cei din România.

Pe braţele ochelarilor se află nişte potenţiometre cu care poţi să reglezi concavitatea lentilei. Ochelarii sunt de două feluri, cu plus şi cu minus şi putându-i regla pe loc, poţi să-l faci pe om fericit, să plece direct cu ochelarii fără să mai trebuiască să meargă să-şi ia o reţetă, să se ducă să-şi facă ochelari şi să aştepte mult timp”, a explicat Mihaela Crăcană, reprezentant Agora Club 2 Braşov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button