Cât mai e până la dezastru?
Politica iresponsabilă și habarnistă a actualei guvernări se răzbună, din păcate nu pe ei, ci pe noi: conform datelor publicate de Banca Națională, contul curent al balanței de plăți a României a marcat, într-o singură lună, februarie 2018, un deficit de 172 de milioane de euro, de peste două ori mai mare decât în februarie 2017. Cât privește balanța comercială, respectiv diferența dintre exporturi și importuri, aceasta a înregistrat un minus de 1,5 miliarde de euro, cu peste 400 de milioane de euro mai mult decât anul trecut. Într-o singură lună, importurile țării noastre s-au dublat, ajungând la 11 miliarde de euro. La finele lui februarie, rata inflației a ajuns la 5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani și de zece ori mai mare decât la finalul anului 2016. Acestea sunt doar câteva din consecințele unui mix de incompetență, aroganță, rea-voință și încăpățânare stupidă din partea unor guvernanți care se laudă cu o nemaipomenită creștere economică în – culmea! – țara cu cel mai mare grad de sărăcie a populației din întreaga Uniunea Europeană. La asta au dus și politica aiuritoare de salarizare în sectorul bugetar, și haosul fiscal botezat „revoluție”, și nepăsarea – dacă nu chiar dușmănia – arătată de pesediști mediului privat al economiei (minus firmele lor de casă), și – în genere – ignorarea unor legi economice elementare. Cine să le știe, însă? Viorica Dăncilă? Olguța Vasilescu? Liviu Dragnea? Tudose? Grindeanu? Rovana Plumb? Carmen Dan?
Ce înseamnă datele de mai sus? Foarte simplu spus, înseamnă că puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut – cu toate măririle de salarii despre care guvernanții nu contenesc să vorbească, deși ele se traduc, în prea destule cazuri, în creșteri absolut nesemnificative sau în scăderi ale veniturilor. Mai înseamnă că România a plătit mai mult decât a încasat și că acea creștere economică este bazată pe consum și, mai grav, pe consum din import. Adică este una iluzorie, fiindcă în realitate contribuim la dezvoltarea acelor economii de unde importăm produse. E simplu, nu? Mai puțin pentru cei nominalizați mai sus și pentru gașca lor de yesmeni, probabil la fel de culți economic precum ei…
E normal ca, având de luptat cu deficite pe toate fronturile, guvernanților să le crape buza după bani. Și de unde pot lua acești bani? De la partea activă a populației, acei doar vreo 5 milioane de români salariați (sector bugetar plus cel privat), de la firme (înăsprind activitatea ANAF confiscând în continuare banii companiilor de stat profitabile, cum au făcut anul trecut) și împrumutându-se în fiecare lună, cu sume exorbitante și la dobânzi care pe un neamț, de pildă, l-ar lăsa mut. Cât va ține, însă, „strategia” asta? Cu alte cuvinte, cât mai e până la dezastru?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.