Economic

Peste 430.000 de fermieri au depus cereri unice de plată în Campania 2018

 

430.551 de fermieri din România au depus, până astăzi, cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2018, pentru o suprafaţă de 1.306.280,33 hectare, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„În intervalul 1 martie – 15 mai 2018, fermierii pot depune la Centrele judeţene/ locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti, o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite!”, se arată în comunicatul de presă al APIA.

Pentru suprafeţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele judeţene APIA, iar în cazul în care se solicită pentru o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.

„Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, rugăm fermierii să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite”, recomandă APIA.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button