Tânăr din BRAŞOV, depistat la volanul unui autoturism căutat de autorităţile din Italia
Un braşovean în vârstă de 24 de ani este cercetat penal, după ce a fost depistat şofând un autoturism care figura ca fiind bun căutat de autorităţile din Italia, pentru confiscare. Alerta fusese introdusă în sistem de autoritățile italiene sâmbătă, 7 aprilie.
Tânărul din Braşov, R.G.V., s-a prezentat ieri, în jurul orelor 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, la volanul autoturismului marca Mercedes Benz, înmatriculat în Italia, an de fabricație 2015.
Cu această ocazie, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul era căutat de autorităţile italiene.
„Față de cele constatate, cetățeanul român a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetățean italian, fără a ști că acesta se află în atenția autorităților. Polițiștii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «tăinuire», faptă prevăzută și pedepsită de art. 270, alin.1, C.P., iar autovehiculul în valoare de aproximativ 130.480 lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Giurgiu până la finalizarea cercetărilor”, au informat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Iaşi, Giurgiu şi Timişoara au descoperit şi indisponibilizat patru autoturisme, în valoare totală de peste 70.000 euro, căutate de autorităţile din Marea Britanie şi Italia (vezi foto). Detalii despre celelalte trei cazuri găsiţi AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.