[ViDEO] BRAȘOV. Jandarmii, retragere cu torțe, de ziua lor (VIDEO)
Activitățile ocazionate de sărbătorirea a 168 de ani de istorie a Jandarmeriei Române se încheie la Brașov cu Ceremonialul de retragere cu torțe. Startul s-a dat din Piața Unirii, coborându-se spre Piața Sfatului, apoi defilându-se pe strada Mureșenilor, pe Bulevardul Eroilor și pe Aleea Tiberiu Brediceanu.
Tot astăzi, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, a avut loc o adunare festivă a jandarmilor brașoveni, la Centrul cultural Reduta, unde, în debut, a avut loc prezentarea foto documentară cu titlul „Jandarmeria Ardeleană în prag de centenar”, expoziție menită să surprindă aspecte din istoria jandarmilor brașoveni.
Ceremonialul a fost desfășurat în prezența șefilor de instituții din Sistemul Național de Ordine și Siguranță Publice și ai reprezentaților administrației publice locale.
La ceremonial au participat și veteranii unității.
În partea finală a festivității, au fost acordate recompense tuturor cadrelor care s-au remarcat în activitate sau au dat dovadă de spirit civic salvând vieți chiar și în timpul liber. De asemenea, au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, 16 jandarmi din cadrul Jandarmeriei Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.