Expres

Papa Francisc a spălat picioarele unor deținuți

 

Papa Francisc, apărător al cauzei persoanelor aflate în închisori, a oficiat o slujbă în Joia Mare, organizată într-o închisoare, în timpul căreia suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deţinuţi, dintre care doi musulmani, un ortodox şi un budist, informează AFP. După o scurtă întrevedere privată cu prizonieri bolnavi, papa a celebrat joi după-amiază Slujba Cinei şi ritualul spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, provenind din şapte ţări, încarceraţi în închisoarea pentru bărbaţi Regina Coeli din Roma.
„Fiecare are şansa de a-şi schimba viaţa şi nu trebuie să fie judecat”, a subliniat papa, notând că se consideră el însuşi „un păcătos”, într-o predică transmisă de Radio Vatican.

În tradiţia creştină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos a spălat picioarele apostolilor săi şi a instaurat euharistia (împărtăşania) în timpul ultimei sale mese (Cina). Ritualul a fost perpetuat în creştinism, cu excepţia unor ramuri ale bisericii protestante. Această zi reprezintă o dată importantă din Săptămâna Mare, care comemorează ultimele zile din viaţa lui Iisus. Papa Francisc merge cu regularitate în închisori în timpul călătoriilor sale în străinătate. El a spus că primirea călduroasă de care a avut parte în luna ianuarie într-un penitenciar pentru femei din Santiago de Chile a reprezentat întâlnirea cea mai emoţionantă din timpul vizitei sale în Chile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button