Update. BRAȘOV. Și-a ucis soția și copiii cu cuțitul de vânătoare cu care a încercat să se sinucidă anterior!!! Faptele lui Florin Buliga, povestite pas cu pas de procurorul de caz. Anchetatorii au găsit droguri în mașina inculpatului
Bărbatul care și-a ucis soția și cei doi copii (fată de 18 ani și băiat de 13 ani), în noaptea de luni spre marți, în apartamentul lor de pe strada Stejarului din Brașov, le-a povestit anchetatorilor, pas cu pas, ceea ce a făcut înainte și după tripla crimă, concluzia anchetatorilor fiind că nu regretă faptele, fiind convins că și-a trimis familia într-o lume mai bună.
După ore în șir de audieri, prim-procurorul Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, George Daniel Dancă (foto 2), ne-a oferit detalii despre faptele pe care Florin Mircea Buliga a recunoscut că le-a comis.
Astfel, despre ziua de luni, respectiv cu câteva ore înainte de triplul omor, el susține că a fost la firma pe care o administrează, care se ocupă cu comercializarea de aparate de biorezonanță și mese pentru masaj, după care a plecat la Mănăstirea din Șinca Veche, unde, conform propriilor spuse, obișnuia să se reculeagă. Acolo ar fi stat în jur de 45 de minute, timp în care spune că s-a rugat, a asistat și la o prelegere ținută de o măicuță care le prezenta unor turiști mănăstirea, după care s-a urcat în mașină, ca să se întoarcă în Brașov.
„Pe drumul de întoarcere, la un moment dat a oprit pe marginea drumului și pe motiv că ar fi avut o revelație, o viziune interioară cu privire la păcatele pe care le-ar fi comis el în decursul vieții, susține că a încercat să se sinucidă cu un cuțit de vânătoare pe care îl avea în mașină, pe care l-a implantat în zona inimii, dar nu a reușit acest lucru (n.r. să se sinucidă). S-a pus în mișcare, a venit în Brașov și a mers până la Magazinul Universal, unde a mers de mai multe ori. Conform propriilor susțineri, îi plăcea acest magazin. S-a întâlnit cu o persoană de etnie rromă care vindea flori, în fața magazinului, pe care el o cunoștea, și se pare că a ajutat-o de-a lungul timpului cu diferite sume de bani, iar acea persoană i-a dat lui o cutie de bomboane, iar pentru soție, o orhidee albă, în ghiveci. După aceea, a condus-o pe acea persoană la domiciliul ei, cu mașina personală. Susține că mai trebuia să se întâlnească cu un prieten, dar nu a mai făcut-o, pentru că voia să meargă acasă. Prin urmare, s-a dus acasă, unde a ajuns în jurul orelor 21.30”, a explicat prim-procurorul.
Ciudat este că, în acest timp, nimeni nu a realizat că bărbatul avea rana la piept…
Soția, ucisă pe masa de masaj din dormitor
Acasă, individul ar fi încercat să vorbească cu soția lui, Monica, despre faptul că a încercat să-și curme viața, dar ea nu l-a tratat cu seriozitate și nu a fost interesată de subiect.
„Ea nu a vrut să-l asculte. N-a găsit înțelegere la ea, se pare că relațiile erau mai reci între ei și n-a mai insistat cu acest subiect. Conform relatărilor lui, acasă aveau un aparat de biorezonanță Tesla și o masă de masaj, pe care o țineau într-o cameră, practic dormitorul matrimonial. S-au conectat amândoi la acel aparat, după aceea au stat puțin la masă, doar ei doi. În acest timp, băiatul se afla în camera lui și se juca la calculator, iar fata nu era la domiciliu. La un moment dat, soția a spus că nu se simte prea bine și atunci el i-a propus să facă un masaj pe acea masă pe care o aveau”, a continuat să explice prim-procurorul.
În timpul masajului, femeia ar fi adormit, clipă în care a avut loc prima crimă, conform sursei citate: „În jurul orei 11.00 (n.r. noaptea) a înjunghiat-o în zona inimii cu trei lovituri de cuțit, același cuțit cu care s-a înjunghiat și el”.
După ce a înjunghiat-o, susține că s-ar fi rugat pentru ea, ca sufletul ei să ajungă într-o lume mai bună, să fie liniștită, a învelit-o cu o pătură și i-a așezat pe piept orhideea pe care o primise anterior.
Deși se afla în apartament, băiatul nu ar fi auzit nimic, el punându-se la culcare în propria cameră.
Fiica de 18 ani, chemată acasă și ucisă cu opt lovituri de cuțit. A urmat băiatul
După aproximativ jumătate de oră, timp în care s-ar fi conectat iar la aparatul de biorezonanță, a sunat-o pe fată, care i-a spus că urmează să ajungă imediat acasă.
„A venit în jurul orei 12.00 noaptea, când mama deja era moartă. Nu i-a spus fetei acest lucru, au stat puțin de vorbă, după care fata i-a spus că vrea să meargă la ea în cameră, că e târziu, să se culce. A mai așteptat cam jumătate de oră, să adoarmă fata, după care a intrat la ea în cameră și cu același cuțit a înjunghiat-o în piept, în zona inimii, apoi a intrat în camera băiatului și a procedat în același mod. Din cercetările preliminare, se pare că la fată sunt opt lovituri, iar la băiat, trei”, a precizat reprezentantul PMFBv.
Mai departe, conform sursei citate, Florin Mircea Buliga le-a declarat anchetatorilor că a mai stat aproximativ o oră în casă, apoi s-a dus la sediul firmei pe care o administrează, unde a rămas până dimineața.
S-a prezentat la Poliție alături de un prieten, după ce verișoara a crezut că glumește cu privire la crime
„A doua zi, a sunat o verișoară de-a lui din București, căreia i-a spus ce a făcut, ea nu l-a crezut într-o primă fază, dar el a insistat să-l creadă, apoi a discutat cu prietenul lui din Brașov, cu care trebuia să se întâlnească, i-a spus și lui ceea ce a făcut, nici el nu a crezut, dar tot insista și atunci prietenul l-a încurajat și i-a spus că trebuie să meargă la Poliție”, a explicat prim-procurorul.
Alături de acest prieten, Florin Mircea Buliga s-a prezentat la Poliție.
Motivul crimei: facilitarea accesului către o lume mai bună
Bărbatul susține că, omorându-și soția și pe doi copii, le-a facilitat accesul către o lume mai bună, unde sunt liniștiți. Culmea, nu a putut spune că aveau probleme deosebite, pentru care să-și dorească o lume mai bune.
A mărturisit doar că avea relații mai reci cu soția, pe fondul consumului de alcool (problemă de care ar fi scăpat).
„Pretinde că după ce au venit să locuiască aici, în Brașov (n.r. el fiind din Suceava, iar ea din Piatra Neamț), ar fi avut o relație extraconjugală, dar nu a vrut să spună cu cine. Consideră că acest lucru nu le-a afectat relația”, a precizat George Daniel Dancă.
Droguri găsite în mașină
În timpul cercetărilor, în mașina bărbatului au fost găsite droguri, ancheta pe acest segment fiind preluată de procurorii DIICOT. S-a constituit un dosar. Nu se știe dacă se afla sub influența unor substanțe ilegale, în momentul comiterii faptelor. El susține că nu a consumat și a acceptat să i se recolteze probe, după declarație, rezultatele fiind așteptate.
A recunoscut că, ocazional, consuma droguri și că inclusiv soția ar mai fi fumat dintr-o țigară de marijuana.
Urmează expertiza psihiatrică
Urmează ca bărbatul să fie expertizat psihiatric, la Institutul Mina Minovici.
„Având în vedere motivația pe care o pretinde el pentru comiterea faptelor, cu toate că susține că nu are probleme psihiatrice, nu a fost niciodată internat și nu a urmat un tratament de specialitate pentru afecțiuni psihiatrice, se va dispune examinarea lui”, a mai relatat procurorul de caz.
El a afirmat că după ce i-a ucis pe fiecare în parte, ar fi comunicat empatic cu sufletele lor și are convingerea că le este bine. Anchetatorilor le-a spus că era preocupat de lucruri spirituale, numerologie și a susținut că ar fi fost marcat de moartea mamei sale, care s-ar fi petrecut pe când avea el 14 ani. Atunci ar fi realizat unele lucruri, devenind sigur că va muri la vârsta de 38 de ani. Ulterior, depășind acea vârstă (are 43 de ani), nu s-a mai gândit, până anul acesta, când s-a legat de semnificația cifrei 6, conform prim-procurorului.
„Concluzia este că nu regretă faptele, convingerea lui este că le-a făcut un bine”, a conchis Dancă.
Florin Mircea Buliga va fi propus spre arestare preventivă, astăzi, la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Bărbatul care a anunțat Poliția că și-a ucis soția și copiii a fost reținut
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.