Sănătate

BRAŞOV. La nivel de judeţ, sunt 13 spaţii amenajate şi autorizate temporar, pentru sacrificarea mieilor, iar numărul ar putea creşte

  • dsv.png
 

Dat fiind faptul că, în această perioadă, creşte semnificativ consumul de carne de miel, datorită Sărbătorilor Pascale, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, dr. Dorin Enache, a decis să autorizeze, la cerere, în zone cu efectiv mare de ovine, «spaţii de sacrificare temporare», care sunt supravegheate de medici veterinari. Această formă de autorizaţie este valabilă până pe 7 aprilie.

Conform sursei citate, până la această dată, la nivelul judeţului Braşov sunt amenajate temporar şi autorizate 13 spaţii destinate sacrificării mieilor, acestea fiind supravegheate de medici veterinari care asigură efectuarea examenului ante- şi postmortem a mieilor.

Directorul DSVSA Braşov a amintit, cu această ocazie, că mieii, cu excepţia celor sacrificaţi în gospodărie – pentru consum propriu, se sacrifică numai în unităţi de abatorizare autorizate şi sub supraveghere sanitară veterinară, carnea fiind pusă în vânzare numai după aplicarea mărcii de sănătate (ştampilă) şi însoţită de certificatul sanitar veterinar de sănătate.

„Avertizăm consumatorii să achiziţioneze atât carnea de miel, cât şi celelalte produse alimentare care se consumă preponderent în această perioadă, respectiv ouă, lapte şi produse lactate, peşte, cozonaci, produse de patiserie, prăjituri, legume, fructe, numai din unităţi autorizate sau din pieţele agroalimentare autorizate sanitar veterinar”, a subliniat dr. Dorin Enache.

La nivelul DSVSA Braşov au fost constituite echipe de control care acţionează pe întregu teritoriul judeţului, în vederea prevenirii cazurilor de toxiinfecţii alimentare.

De asemenea, DSVSA Braşov a organizat un program de permanenţă (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică), la sediul instituţiei şi la circumscripţiile sanitare veterinare, cu afişarea programului de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare (vezi FOTO 2).

Cetăţenii mai pot semnala neregulile întâlnite cu privire la siguranţa alimentelor la numerele de telefon ale DSVSA Braşov 0268.440.257 şi (fax) 0268.441.722 sau pe adresa de mail office-brasov@ansvsa.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button