112

BRAŞOV. Ultimele zile de schi şi de… accidentări, în Poiana Braşov

 

Apropierea finalului sezonului de schi se simte, din fericire, şi la numărul de accidentări pe pârtiile din Poiana Braşov, acesta fiind în scădere evidentă. Astfel, în condiţiile în care, în plin sezon, erau peste 10 accidentări într-o zi de weekend, ieri a fost un singur astfel de caz.

„Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină într-un singur caz, în care o persoană s-a accidentat în timp ce schia pe pârtiile din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.
De la începutul sezonului de iarnă, salvatorii montani din Poiana Braşov au intervenit în 577 de cazuri, totalizând un număr de 599 de persoane implicate”, au informat reprezentanţii SPLS Braşov.

Potrivit acestora, astăzi funcţionează telecabina Capra Neagră, telescaunul Ruia, telescaunul Lupului, teleschiul Bradu şi teleschiul Stadion şi se schiază pe toate pârtiile din Masivul Postăvarul, doar câteva secţiuni ale lor fiind închise din cauza lipsei zăpezii.
Amatorii sporturilor de iarnă sunt rugaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor „zonă închisă” şi să nu se aventureze prin acele locuri, pentru că riscul de accidentare este foarte mare.

„Pentru siguranţa dumneavoastră, purtaţi cască şi protectie de coloană, alegeţi-vă nivelul de dificultate al pârtiei în funcţie de pregătirea fizică şi tehnică pe care o aveţi şi adaptaţi viteza condiţiillor meteo şi fluxului de schiori de pe pârtie.
Schiaţi prudent, ca să fiţi în siguranţă!”, au mai recomandat salvamontiştii braşoveni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button