Sport

BRAȘOV. AS „SR”, succes fără emoții cu Aripile Brașov. Ce au spus Florin Stângă și Lucian Petre

  • fani_248966.jpg
 

AS „SR” Brașov a început cu un succes fără emoții, 3-0 cu Aripile Brașov, returul Ligii 4, la finalul căruia speră să meargă în barajul pentru promovarea în Liga 3.

În condițiile în care a avut probleme de lot, antrenorul Florin Stângă s-a titularizat în acest meci, unul în care oaspeții au ajus rareori în careul lui Albert Popa și au trimis singurul șut pe poartă în prelungiri.

În schimb, portarul Manuel Iszak a avut o prestație excelentă, limitând mult proporțiile scorului.

După 30 de minute în care apărarea oaspeților a rezistat, AS „SR” a deschis scorul, H. Popa marcând simplu după ce Strătilă l-a pus față în față cu poarta goală. În partea a doua au fost multe intervenții excelente ale lui Iszak, care a apărat și un penalty executat de A. Damian. Goalkeeper-ul oaspeților a cedat însă de două ori în fața aceluiași A. Damian, care a punctat în minutele 62 și 87 și a stabilit scorul final.

„Un început greu pentru noi. Am acuzat faptul că nu am marcat repede. Am fost precipitați, a fost o presiune pe băieți. Important este însă că am reușit să câștigăm, că ne-am creat multe ocazii. E un început. Speră că băieții au conștientizat că toate meciurile vor fi grele și că vom întâlni echipe care se vor apăra în propriul careu și nu vom avea spații. Trebuie să jucăm rapid din una sau două atingeri, altfel ne va fi greu. Cred totuși că vom crește de la meci la meci. Am jucat pentru că au fost probeleme de lot. Sunt trei jucători accidentați, iar Cocan a fost suspendați. Dacă va fi tot lotul apt, nu voi mai evolua. Scorul putea fi mai mare, dar încă suferim la finalizare. Să scapi de 3-4 ori singur cu portarul și să nu dai gol… Trebuie să muncim. Mulți jucători din echipa noastră nu au mai fost în Liga 4. Acum își dau seama ce înseamnă acest eșalon și că sunt meciuri de luptă. Oricum, cred că a fost o victorie categorică din punct de vedere al jocului”, a declarat Florin Stângă.

Directorul tehnic Lucian Petre a punctat: „S-a văzut faptul că nu am putut să ne pregătim pe iarbă. E altceva pe sintetic. E bine că am găsit soluții, chiar dacă au fost multe ratări. E o victorie, avem încă trei puncte în cont, dar sper că băieții își vor intra în ritm. Am avut în față o echipă motivaă, bine organizată, care s-a așezat pe două rânduri. Ne-a fost greu să găsim spații, dar tot ce contează este rezultatul”.

Tot astăzi, în Liga 4 brașoveană s-au mai disputat partidele: Prietenii Rupea – Chimia Orașul Victoria 1-2, ACS Steagu Roşu Braşov – Inter Tărlungeni 0-4, ACS Colţea 1920 Braşov – Inter Cristian 0-5, Carpaţi Berivoi – ACSM Codlea 3-1, Cetatea Homorod – Olimpic Voila 6-1, Voinţa Hurez – Precizia Săcele 4-5.

Meciul Avântul Dumbrăvița – Olimpic Zărnești a fost amânat din cauza terenului impracticabil.

FOTO: Cătălin Ignat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button