Delicte

Controale în gări şi trenuri, pentru combaterea contrabandei şi a comerţului „la negru”

 

Poliţiştii de la Transporturi au aplicat sancţiuni însumând peste 200.000 de lei, în urma unei acţiuni de control desfăşurate săptămâna aceasta, la nivel naţional, de-a lungul a două zile, în gări şi în trenurile de călători.

Verificările au fost efectuate alături de reprezentanţi ANAF, pentru prevenirea și combaterea comercializării de produse fără documente legale, expirate, contrafăcute sau de contrabandă.

„Au fost verificate 165 de obiective economice şi 4 vagoane tip bar sau restaurant, fiind aplicate 338 de sancţiuni contravenţionale. 90 au fost pentru încălcări ale prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, iar 247 fiind aplicate în conformitate cu prevederile unor alte acte normative, cuantumul acestora fiind în valoare de peste 200.000 de lei”, au informat reprezentanţii Poliţiei Române.

De asemenea, au fost constatate 27 de infracţiuni de natură economică, 9 prevăzute de Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, 4 la Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, una la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în 2014, iar 13 infracțiuni constatate de polițiști sunt prevăzute de alte acte normative.

Totodată, au mai fost depistaţi 27 de comercianți ambulanţi neautorizați, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 10.000 de lei şi indisponibilizate bunuri de peste 5.000 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button