Amenzi semnificative pentru angajatorii care nu recompensează orele suplimentare ale salariaților
Maximum opt ore suplimentare pe săptămână, nu mai mult de 32 pe lună, atât permite legea pentru cei nevoiți să stea la lucru peste program.
Patronii care își țin angajații la lucru peste program mai mult decât permite legea și fără recompense adecvate, riscă amenzi uriașe. Parlamentarii vor să modifice Codul Muncii, iar angajatorii să fie amendăți în funcție de numărul de salariați cărora le încalcă drepturile. Amenda poate ajunge până la 3.000 de lei pentru fiecare anagajat, potrivit știrilor TVR.
Maximum opt ore suplimentare pe săptămână, deci nu mai mult de 32 pe lună, atât permite legea pentru cei nevoiți să stea la lucru peste program, iar munca în plus trebuie recompensată cu un spor la salariu sau zile libere plătite.
Dacă angajatorii nu respectă legea, riscă amendă de până la 3.000 de lei, indiferent că e vorba de unul sau de mai mulți salariați nedreptățiți.
Un deputat propune însă ca patronii să fie amendați pentru fiecare angajat în parte. Dacă nu sunt recompensați legal pentru muncă suplimentară, angajații își pot cere drepturile în instanță.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.