Economic

Brașovul va găzdui săptămâna viitoare „Startup Europe Week” 2018

 

Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin Centrul „Enterprise Europe Network”, în colaborare cu compania Alchemy Consulting & Training SRL, organizează la Brașov, în perioada 5-9 martie 2018, evenimentul „Startup Europe Week 2018. Afacerile brașovene – între incubare și internaționalizare. Finanțare și piață”, informează instituția.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în 5 martie 2018 la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, de la orele 17.00. Aceasta este cea de-a treia ediție SEW organizată la Brașov. În acest an, scopul principal urmărit este să aducă unicitate și un plus considerabil de valoare mediului de afaceri printr-o ediție complexă.

„«Startup Europe Week» este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor aflate la început prin organizarea simultană a unor evenimente dedicate lor în peste 280 orașe, în zeci de țări. Evenimentul aduce la aceeași masă antreprenori, comunitatea, administrația, mass-media pentru a găsi împreună soluții de dezvoltare regională și de a discuta o viziune comună în direcția dezvoltării antreprenoriatului – motorul în orice economie”, a declarat Sorina Blejan, consultant în cadrul CCI Brașov.

Evenimentul se va desfășura pe durata a patru zile. În cadrul acestuia vor avea loc workshopuri pe teme de interes pentru brașoveni, evenimente de bussines, networking și educație antreprenorială.

În prima zi a evenimentului va avea loc lansarea online internațională a SEW18 de către Igor Tasic, CEO „Startup Europe Week”. Totodată, vor fi abordate teme precum: „Afacerile brașovene și viziunea de dezvoltare a mediului de afaceri local, oportunități de finanțare”; „Soluții de internaționalizare afaceri și transfer tehnologic – Enterprise Europe Network” și „Vocational Education and Training”.

În următoarele zile, speakerii vor aduce în atenția publicului subiecte ca: „Student antreprenor la început de drum”, „Antreprenoriat în social media”, „Incubarea afacerilor și finanțarea lor” și „Incubatoare de afaceri, clusterele și spații de coworking – mediu antreprenorial propice pentru afaceri de succes, instrumente pentru dezvoltarea start-up-urilor”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button