BRAȘOV – RÂȘNOV. Programul Cupei Mondiale!!! Săritoarea cu schiurile Dana Haralambie promite să fie la înălțimea așteptărilor!!!
La finele săptămânii, la Râșnov, pe trambulina HS 97 de metri, se vor disputa două etape contând pentru actualul sezon al Cupei Mondiale feminine de sărituri cu schiurile.
Vineri, 2 martie, la ora 12.00, este programat antrenamentul oficial, după care, la 13.30, va avea loc manșa de calificare pentru concursul de a doua zi.
Sâmbătă, 3 martie, la ora 10.00, se desfășoară săriturile de probă. La ora 11.00 începe prima manșă a etapei de Cupă Mondială. În jurul orei 12.00 va avea loc a doua manșă, urmând festivitatea de premiere.
Duminică, 4 martie, la ora 8.45, sunt programate calificările. Prima manșă a etapei de Cupă Mondială începe la ora 10.00. După circa 60 de minute urmează manșa secundă, în continuare fiind festivitatea de premiere.
Pentru cei care vor să urmărească întrecerile de la fața locului, organizatorii au anunțat că pun la dispoziție autobuze, din centrul Râșnovului, până la complexul olimpic situat pe Valea Cărbunării. Sâmbătă, prima cursă va fi la ora 10.00, duminică, la ora 8.00.
„Dana, zboară tot mai sus; tot mai departe!”
Pe contul de Facebook Ski Râșnov, într-o avanpremieră a concursurilor, a fost făcută o scurtă prezentare a brașovencei Danei Vasilica Haralambie, deja o certitudine în lumea săritoarelor cu schiurile, sportivă legitimată la CS Dinamo:
„A fost recrutată în lotul de sărituri cu schiurile al clubului din Săcele când avea doar 9 ani. A decis să meargă la antrenamente din curiozitate și din ambiție, pentru că avea un coleg care deja sărea cu schiurile. Ce și-a spus atunci micuța Dana: «Dacă Törok (Eduard Törok, n.r.) poate zbura, eu de ce n-aș putea?!». Dar, odată ajunsă la trambulină, au trecut-o fiorii: «Am crezut, pentru o clipă, că nu o pot face! Ceea ce m-a ambiționat, însă, și mai tare. Trebuie să pot și eu, mi-am spus din nou. Când ești acolo sus, e fabulos. Dar, da, cred că e nevoie de curaj, de încredere în tine și plăcerea de a munci». Cu timpul, a înțeles că această disciplină, care presupune multă rigoare, este mult mai sigură decât schiul alpin, de pildă. «Căzăturile, în cazul nostru, nu sunt atât de frecvente ca în alte sporturi. E drept, se cade uneori, dar accidentările nu sunt atât de grave. Eu nu am avut parte de accidentări și nici de căzături importante în deceniul meu de zbor, dar aceasta se datorează, poate, și sutelor de tone de fiare ridicate la antrenamente» – a mărturisit Dana, care acum a ajuns să facă exerciții cu haltera de peste 100 de kilograme.
La 20 de ani, Daniela Haralambie poate spune că a ajuns în elita mondială a săritoarelor cu schiurile. Cel mai bun rezultat al său într-o etapă de Cupă Mondială a fost un loc 11, la Zao, în Japonia, chiar în acest an, dar obiectivul său este să ajungă, nu peste mult timp, în top 10 mondial. Locul 25 ocupat la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, cu două locuri mai sus decât actuala sa poziție în clasamentul Cupei Mondiale la zi, îi îndreptățesc speranțele.
Hai, Dana! Zboară tot mai sus! Tot mai departe!”.
Pe primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale feminine de sărituri cu schiurile se află norvegianca Maren Lundby – 940 p. Locul secund este ocupat de Katharina Althaus (Germania) – 640 p, a treia fiind nipona Sara Takanashi – 580 p.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.