Efectele adverse ale „revoluţiei fiscale”, amânate pentru bolnavi și mame
Guvernul a aprobat, joi, Ordonanţa de Urgenţă referitoare la măsuri în domeniul sănătăţii, astfel că persoanele aflate în concediu medical vor beneficia de acelaşi nivel al indemnizaţiei aflat în plată până la sfârşitul anului trecut, iar aceste măsuri sunt tranzitorii până la 1 iulie 2018, fiind prelungită perioada pentru mame până la 1 octombrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„Ordonanţa de urgenţă prevede măsuri pentru menţinerea drepturilor şi a nivelului cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. Este vorba de persoanele care beneficiază de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, pentru sarcină şi lăuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi pentru risc maternal. Toate aceste persoane vor beneficia de aceleaşi drepturi şi de acelaşi nivel al indemnizaţiei aflat în plată până la data 1 ianuarie 2018″, a spus Barbu. „În şedinţa de Guvern s-a luat decizia ca pentru mame să fie aceste măsuri tranzitorii până la 1 octombrie 2018, iar pentru celelalte categorii de persoane asigurate aflate în concediu medical până la data de 1 iulie 2018″, a adăugat acesta. El a mai spus că, în cazul în care la aceste persoane transferul sarcinii fiscale ar duce la diminuarea indemnizaţiei, se plafonează contribuţiile de asigurări sociale datorate, astfel încât să se menţină indemnizaţiile la nivelul aflat în plată până la 1 ianuarie 2018.
Potrivit lui Barbu, în cazul tuturor persoanelor care au primit indemnizaţii diminuate până acum angajatorul efectuează regularizarea sumelor prin depunerea declaraţiei rectificative şi plăteşte diferenţele de indemnizaţii persoanelor în drept până la data de 31 martie 2018. De asemenea, tot prin această ordonanţă de urgenţă, în primul semestru al anului 2018, se va menţine reglementarea care s-a aplicat anului trecut şi anume că stagiul minim de asigurare pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale este de o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, a mai spus Nelu Barbu. Începând cu 1 iulie 2018, stagiul minim de asigurare pentru acordarea concediilor şi indemnizaţiilor va fi de 6 luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediu medical, a adăugat Barbu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.