A încetat din viaţă compozitorul Paul Urmuzescu
În noaptea de duminică spre luni a încetat din viaţă Paul Urmuzescu, personalitate marcantă a muzicii contemporane româneşti, compozitor şi regizor muzical de radio, televiziune, teatru şi film. Paul Urmuzescu a semnat sute de partituri în cele mai diverse genuri, de la muzică de teatru şi de film, la creaţii camerale, simfonice, vocal-simfonice, operă, iar prin şlagărele sale a conferit particularitate muzicii uşoare româneşti. Născut la 28 iunie 1928, Paul Urmuzescu a fost redactor, maestru de sunet şi ilustrator muzical la Radiodifuziunea Română vreme de aproape două decenii, 1947-1965, apoi redactor muzical şi realizator la Televiziunea Română. În 1968, Paul Urmuzescu a fost director muzical al primului Festival Internaţional Cerbul de Aur din Braşov., scrie Radio România Actualități.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.