BRAŞOV. RAPORT. Peste 10.000 de dosare au rămas pe stocul Judecătoriei Braşov, deşi în 2017 au fost soluţionate aproape 34.000 de cauze
Peste 31.000 de dosare au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Braşov, în cursul anului 2017, dintre care 24.819 s-au înregistrat pe Secţia Civilă, iar 6.923 dosare s-au înregistrat pe Secţia Penală. Acestora li s-au adaugat peste 12.000 de dosare aflate pe stoc din anul anterior. Dat fiind numărul imens de cauze, peste 10.000 dintre acestea au intrat în 2018 nesoluţionate.
Potrivit raportului de activitate al instanţei, în anul 2017, Judecătoria Braşov a soluţionat 33.931 dosare din cele 44.056 cauze care au rulat pe rolul său (cauze nou intrate – 31.742 şi stocul din anul anterior – 12.314).
Pe de altă parte, Judecătoria Braşov a trecut în anul 2018 cu un stoc de 10.344 de dosare nesoluţionate, din care 8.959 sunt cauze civile (7.796 de dosare pe rol şi 1.163 de dosare suspendate) şi de 1.385 cauze penale. Comparativ cu 2016, stocul de dosare nesoluţionate a scăzut cu 16,25%, în materie civilă.
În materie penală, stocul de dosare nesoluţionate a scăzut cu 14,29%. Luna în care s-a înregistrat cea mai scăzută rată de soluţionare a fost luna august (78,50%), când cei mai mulţi dintre judecători s-au aflat în concediu de odihnă, fiind vacanţă judecătorească.
Cea mai încărcată instanţă din judeţ
Teritorial, Judecătoria Braşov are în circumscripţia sa municipiul Braşov, dar şi Săcele, Codlea, Predeal şi 14 comune (cu satele aferente): Bod, Budila, Cristian, Dumbrăviţa, Feldioara, Ghimbav, Hălchiu, Hărman, Măieruş, Prejmer, Sînpetru, Tărlugeni, Teliu şi Vama Buzăului, din acest motiv şi numărul mare de dosare înregistrate la această instanţă.
În fapt, conform reprezentanţilor instituţiei, Judecătoria Braşov este judecătoria cu cea mai mare activitate dintre cele patru judecătorii aflate in subordinea Tribunalului Braşov, cât şi dintre cele şapte judecătorii din cadrul Curţii de Apel Braşov.
Cât priveşte personalul, ăn total, la nivelul acestei instanţe, au activat, în cursul anului trecut, 53 judecători.
Astfel, Secţia Civilă a cuprins 39 de posturi de judecător, iar Secţia Penală 14 posturi.
În cadrul Secţiei Civile s-au soluţionat, în 2017, 26.586 dosare, în timp ce Secţia Penală a soluţionat 7.345 dosare.
„Volumul de activitate al secţiei civile în anul 2017 se apreciază prin raportare la numărul total de dosare rulate, anume 35.517 dosare (nou intrate – 24.819 împreună cu stocul din anii anteriori – 10.698). La fel, şi secţia penală a înregistrat un volum de activitate determinat de cele 8.539 cauze rulate (nou intrate 6.923 împreună cu stocul la 31.12.2016 – 1.616)”, se menţionează în raport. În cursul anului 2017 au existat pe rolul instanţei trei cauze de „corupţie” în stoc şi au fost soluţionate toate cele 3 dosare.
Potrivit datelor prezentate, activitatea Secţiei Civile a crescut cu un procent de 7,78 % faţă de anul 2015 şi cu un procent de 1,96 % faţă de anul 2016, iar activitatea Secţiei Penale a crescut cu 13,85 % raportat la anul 2016.
Comparativ cu anul 2016, volumul de activitate în specializarea „minori şi familie” a înregistrat o creştere de 10,25%.
Astfel, dacă în anul 2014 completele de minori şi familie au rulat 2.826 dosare (stoc plus nou înregistrate), în anul 2015 au rulat 2.968 dosare, în anul 2016 au rulat 3.270 dosare, iar anul 2017 au rulat 3.321 dosare.
Numărul dosarelor soluţionate în această specializare s-a situat la 2.083 în 2014, a scăzut la 1.880 în 2015, în anul 2016 a crescut la 2.079, iar în 2017 a crescut la 2.295.
Încărcătură pe judecător
În ceea ce priveşte încărcătura pe fiecare judecător în parte, aceasta a fost analizată prin raportare la toată activitatea acestora, respectiv dosarele rulate şi soluţionate în şedinţele publice de judecată, în camera de consiliu şi pe serviciul de permanenţă, incidente, precum şi atribuţiile pe sectoare şi altele administrative.
„Dacă am aprecia încărcătura intr-un mod simplist, prin raportare exclusiv la numărul dosarelor rulate şi la schema de judecători (în prezent de 53 de locuri), rezultă că din cele 44.056 dosare pe care Judecătoria Braşov le-a avut pe rol în anul 2017, fiecărui judecător urmau să îi revină 831 dosare.
Însă, dacă am aprecia încărcătura la numărul judecătorilor care au activat efectiv în instanţă şi care, în medie, s-a ridicat la 44, rezultă că încărcătura medie pe judecător în cadrul Judecătoriei Braşov în 2017 a fost de 1.001 dosare.
În ceea ce priveşte dosarele soluţionate, în anul 2017, raportat la schema de 53, fiecare judecător a soluţionat in medie 640 dosare. Raportat la numărul judecătorilor ce au participat efectiv la activitatea de soluţionare a cauzelor – 44, fiecare judecător a soluţionat în medie un număr de 771 dosare”, se explică în raport.
Judecătoria Braşov se situează foarte aproape de media încărcăturii pe judecător stabilită de CSM la nivel de ţară de 1.060 dosare.
În anul 2017, la nivelul Secţiei Civile a Judecătoriei Braşov au funcţionat, în medie, 32 de judecători si au avut de soluţionat cereri cu complexitate totală de 93.208 puncte, ceea ce înseamnă o medie de 2.913 puncte complexitate pentru fiecare judecător, dacă cererile s-ar putea repartiza în mod egal către toţi judecătorii secţiei.
Astfel, a funcţionat un judecător care a avut norma redusă la jumătate (din motive medicale), un judecător care are norma redusă cu 10 procente (purtătorul de cuvânt) şi doi judecători care au norma redusă cu 25% (preşedintele secţiei civile şi vicepreşedintele instanţei – faţă de atribuţiile administrative suplimentare stabilite în sarcina acestora).
În cadrul Secţiei Penale au activat 12 complete de judecată, fiecare judecător desfăşurând pe lângă activitatea de judecată şi serviciul de permanenţă. Pe lângă cele 10 complete de judecată, cererile de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi au fost soluţionate de două complete de judecată. În total, în cadrul secţiei penale, au funcţionat efectiv 12 judecători din cei 14 ai secţiei penale (un judecător fiind delegat la Penitenciarul Codlea, iar un judecător s-a aflat în concediu de pre/postnatal).
Dosarele înregistrate la nivelul secţiei au totalizat 42.464 puncte complexitate, ceea ce înseamnă o medie pentru fiecare judecător al secţiei de 3.538 puncte.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.