FED CUP. România – Canada 1-0. Sorana Cârstea, victorie fără emoții cu Zhao

S-a încheiat prima partidă de simplu a confruntării România – Canada, din Grupa Mondială II a Fed Cup, care are loc la Cluj.
Sorana Cârstea (38 WTA) nu a avut nici o problemă și a dispus cu 6-2, 6-2 de Carol Zhao (138 WTA), după un meci care a durat doar 55 de minute.
„Le mulțumesc celor din tribune pentru susținere. Joc tenis de 24 de ani, însă o așa atmosferă nu am mai văzut. Mă bucur că am adus primul punct și sperăm să încheiem prima zi cu 2-0. Cand s-a intonat imnul mi s-au înmuiat picioarele și cred că am avut pulsul 200. Apoi m-am liniștit, am putut să mă concentrez și să termin meciul în două seturi”, a spus Sorana imediat după partidă.
Astfel, România conduce cu 1-0, a doua confruntare a zilei, Irina Begu – Bianca Andreescu urmând să înceapă în scurt timp.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

