Update. BRAŞOV. Parchet: Băiatul suspectat că şi-a ucis fratele a fost reţinut. „L-a înjunghiat de nenumărate ori”
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror șef secție urmărire penală Adrian Aldea, a informat, în urmă cu puţin timp, că băiatul suspectat că şi-a ucis fratele, ieri, într-o locuinţă de pe strada Înfrăţirii nr. 23, din municipiul Braşov, a fost reţinut pentru 24 de ore.
„La data de 5 februarie 2018, ora 10.40, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a se analiza necesitatea prezentării lui cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului competent.
Din actele dosarului a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 4.02.2018, l-a lovit şi l-a înjunghiat de nenumărate ori cu un cuţit pe fratele său A. R. M. în domiciliul lor comun din mun. Braşov str. Înfrăţirii nr. 23, jud. Braşov. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare”, a informat procurorul.
Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.
„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a adăugat reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Posibil omor pe strada Înfrățirii (FOTO)
Update. BRAȘOV. Crimă între frați pe Înfrățirii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.