Polițist condamnat după ce a recunoscut că a luat mită, dar și că s-a purtat abuziv
Un tulcean a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, după ce a recunoscut că a luat mită și că a comis alte infrațiuni, în calitate de agent de poliție.
Inculpatul J.A. a fost condamnat, în baya acordului de recunoaștere a vinovăției, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, purtare abuzivă și instigare la mărturie mincinoasă.
„În fapt, pe parcursul anul 2013, J.A., la data săvârșirii faptelor agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Luncavița, a folosit autoritatea de polițist pentru sancționarea la regimul circulației rutiere a unei persoane, pentru ca, mai apoi, să-i pretindă acesteia o mașină cu lemne de foc, pentru a anula sancțiunea. Cu toate că agentul a primit mita solicitată, acesta a înaintat documentele de constatare conform procedurilor. Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză, J.A. l-a convins pe colegul său de muncă să declare în favoarea sa modul în care s-au petrecut faptele.
Tot în cursul anului 2013 cu ocazia cercetărilor privind o reclamație de furt, agentul de poliție a săvârșit infracțiunea de purtare abuzivă față de o altă persoană”, se detaliază într-un comunicat remis de Direcția Generală Anticorupție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.