Atleţii ruşi s-au speriat de controlul anti-doping
Mai mulți sportivi ruși care participau la o competiție regională s-au îmbolnăvit subit atunci când au aflat că vor fi controlați anti-doping. Nu mai puțin de 36 de atleți s-au retras dintr-o întrecere organizată în orașul Irkutsk după ce au aflat că la competiție și-au făcut apariția oficialii Agenției Ruse Anti-Doping (RUSADA). Potrivit celor de la championat.com, 11 seniori și 25 de tineri sub 23 de ani au refuzat să participe la concurs sau au prezentat note din care reiese că sunt bolnavi, toți retrăgându-se după anunțul controalelor RUSADA.
„Am solicitat ca inspectorii anti-doping să își facă apariția la cât mai multe competiții regionale. Am luat această decizie deoarece știm că există probleme mari la acest nivel”, a spus Dmitry Shlyakhtin, președintele Federației Ruse de Atletism. Lista celor 36 de sportivi care au refuzat să participe la concursul din Irkutsk a fost transmisă agenției anti-doping.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.