112

BRAŞOV. Atenţie la zăpada de pe pârtii!

 

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Braşov îi atenţionează pe amatorii de sporturi de iarnă că trebuie să manifeste prudenţă maximă şi să schieze cu viteză redusă, deoarece au fost pornite instalaţiile de producere a zăpezii artificiale, iar consistenţa zăpezii diferă foarte mult şi ricul de accidentare este „unul considerabil”.

„Schiaţi cu prudenţă pentru siguranţa proprie şi a celorlalte persoane de pe pârtie!”, au recomandat salvamontiştii.

Aceştia au avut parte de zile ceva mai uşoare, totuşi, întrucât s-a încheiat perioada de concedii, iar traficul este mult mai mic pe pârtiile de schi sau de săniuş, astfel că şi accidentările sunt mai puţine.

„Se confirmă, astfel, că lipsa disciplinei şi nerespectarea regulamentului în traficul pe pârtii conduce la un număr mare de accidentări”, au precizat reprezentanţii SPLS Braşov.

În cursul zilei de ieri, ei au avut de intervenit în 3 cazuri în care turiştii s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Braşov, în condiţiile în care în perioada sărbătorilor aveau peste 10 intervenţii, unele dintre ele concomitente. Într-unul dintre cazurile de luni a fost nevoie şi de intervenţia unui echipaj SMURD.
De la începutul sezonului s-au înregistrat peste 220 de cazuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button