BRAŞOV. Începe reabilitarea termică a două şcoli din oraş, prin soluţii inteligente româno-elveţiene
În această săptămână, Municipalitatea aşteaptă din partea operatorului economic care a câştigat licitaţia să-i fie predat proiectului tehnic pentru lucrările de reabilitare termică la Şcoala Gimnazială nr.4 din cartierul Răcădău, astfel încât, până la finele lunii, să poată fi dat ordinul de începere a lucrărilor.
„În zilele următoare vom trimite o adresă către conducerea unităţii şcolare prin care anunţăm intenţiile noastre, astfel încât să se poată organiza activitatea de învăţământ în şcoală”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
A doua unitate care va intra în curând în reabilitare termică este Colegiul Naţional Grigore Moisil, unde au fost obţinute deja avizele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Braşov.
„Sperăm ca până la sfârşitul lunii să putem depune documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie”, a adăugat Toarcea.
Reabiltarea termică a celor două unităţi şcolare vor fi finanţate printr-un program de coopereare guvernamentală româno-elveţian.
Aşa cum am mai prezentat în paginile cotidianului nostru, lucrările prevăzute pentru cele două unităţi de învăţământ vizează, printre altele, izolarea cu vată bazaltică a faţadelor, finisaje cu plăci ceramice, aplicare de vopsea izolatoare la interior, înlocuirea ferestrelor cu tâmplărie cu două rânduri de geam low-e+Ar, iluminat interior prin tehnologie LED, izolarea teraselor, branşarea la sistemul centralizat de încălzire şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu energie electrică, termică şi apă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.