112

BRAŞOV. Sentinţă definitivă pentru fostul primar din Bran

 

Gheorghe Hermenean, fostul primar al localităţii braşovene Bran, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, săptămâna trecută, fiind găsit vinovat de infracţiuni de luare de mită.

Fostul edil a primit 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va avea mai multe obligaţii, inclusiv de frecventat un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Braşov şi de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Bran sau Şcolii Generale Sohodol.

În primă instanţă, respectiv la Tribunalul Braşov, Gheorghe Hermenean fusese condamnat (în data de 24 martie 2017) la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani, dar Curtea de Apel Braşov a redus pedeapsa la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Inculpatul a fost reţinut, apoi a stat în arest preventiv şi în arest la domiciliu în perioada 4 noiembrie 2015 – 21 ianuarie 2016.

Gheorghe Hermenean a fost ridicat de anchetatori imediat după ce a fost prins în flagrant luând 5.000 de lei mită de la reprezentantul unei firme care dorea să asigure iluminatul localităţii în perioada sărbătorilor de iarnă, conform datelor oferite la avea vreme de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Pentru detalii despre acuzaţiile care i s-au adus fostului primar al localităţii Bran găsiţi AICI

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button