112

BRAȘOV. Număr record de accidentări, astăzi, pe pârtiile de schi și de săniuș din Poiana Brașov

 

Salvamontiștii din Poiana Brașov au avut parte de o nouă zi grea, având de intervenit în 12 cazuri de accidentări pe pârtiile de schi și de săniuș. În fapt, a fost un nou record (negativ) de la debutul acestui sezon de iarnă.

„Astăzi am înregistrat un număr de 12 intervenții, un nou record pentru acest sezon în ceea ce privește numărul de persoane accidentate.
Astăzi 30.12.2017, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 12 cazuri în care persoanele s-au accidentat pe pârtiile de schi sau sănii din Poiana Brașov. Dintre acestea, 7 persoane au suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare – 6 în zona genunchiului și unul în zona gleznei, un traumatism de membru superior în zona degetelor, 3 traumatisme cranio-cerebrale dintre care 2 cu pierderea stării de conștiență și o persoană cu afecțiuni cardiace. Pentru aceste persoane s-a intervenit prin acordarea primului ajutor și evacurea din zona montană până la baza pârtiilor, 5 dintre ele fiind predate serviciilor de ambulanță sau SMURD”, au informat, în această seară, reprezentanții SPLS Brașov.

În altă ordine de idei, salvamontiștii le recomandă amatorilor de sporturi de iarnă să schieze cu prudență.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button