SINGUR PRIN HAVANA – Arc peste timp (IV)

Transformările în Cuba, în bine şi nu în rău, au început treptat, cam prin 2008-2009, când regimul migratoriu s-a mai relaxat, iar cubanezii puteau pleca mult mai uşor în afara ţării, fie în vizită la familiari, prieteni sau rude. Documentele necesare au început să se obţină mult mai repede şi mai uşor, singurele probleme fiind cine plăteşte emiterea unui paşaport (culmea, valabil cinci ani, dar condiţionat de-o… prelungire, contra cost, după doi ani), permisul de plecare, biletele de avion, asigurarea de sănătate şi cheltuielile cu cazarea, hrana şi alte incidente ce ar putea interveni în străinătate, impuse de autorităţile statului unde cetăţeanul cubanez a fost invitat. Mai mult, la toate cele enumerate se adăugau şi taxele consulare, precum şi taxa de viză. Toate cheltuielile duceau spre un 2.000-2.500 de euro, echivalentul unui salariu mediu în Cuba pe vreo… şapte ani şi jumătate!!!

Treptat au apărut noi facilităţi, dar o dată cu ele au crescut şi taxele. Cozile şi birocraţia au rămas şi ele aceleaşi, astfel că pentru aplicarea unui timbru fiscal şi a unei ştampile stai ore în şir la coadă şi ai şi surpriza ca atunci când eşti aproape să îţi vină rândul, programul s-a încheiat, ghişeul se inchide, iar a doua zi o iei de la capăt.

Psihologia birocraţiei …

Cred că, şi pentru asta, cubanezii dau dovadă de-o teribilă răbdare, comentând aşa, doar ca pentru ei, despre faptul că… există un sistem şi, din păcate, el chiar funcţionează, iar şi ultimul angajat într-o instituţie de stat este un mic „miel turbat”, iar a-l admonesta într-un fel înseamnă a te pasa apoi săptămâni la rând, nerespectând nici măcar termenul-limită legal de soluţionare a unei cereri sau de a emite un document. În plus, sistemul este de-o manieră de-a dreptul absurdă, în sensul că într-un loc depui documentele, în altul se procesează, plata taxelor sau a timbrelor fiscale se face în altă parte, de ajungi să nu mai ştii de unde poţi recupera ceea ce ai solicitat! Ceea ce este mai enervant este că până şi funcţionarii unde ai fost prima dată ridică din umeri dacă îi întrebi cum să procedezi. Asta, într-un fel aduce a un fel de psihologie bine gândită, birocraţia nedând timp să mai gândeşti că mai ai şi alte probleme…

„Vântul schimbării” nu a luat cu el nici salsa şi nici fiestas

Dacă majoritatea au înţeles că nu se mai poate trăi din ajutoarele ţărilor „vecine şi prietene”, cum este China şi mai nou Federaţia Rusă, sau din ajutoare mai mult sau mai puţin umanitare şi că pentru a redresa Cuba este nevoie de schimbarea mentalităţii şi nu de a refuza un serviciu fie pentru că nu poţi sta într-un loc opt ore şi preferi să apelezi la tot felul de speculaţii pentru a o duce de pe o zi pe alta, tinerii continuă în maniera de a abandona şcoala cam prin clasa a X-a şi de a bântui pe străzi în căutare de o şmecherie care să le aducă bani de haine, încălţăminte modernă şi telefoane de ultimă generaţie, pe care să le etaleze ostentativ prin cluburi. O tradiţie de zeci de ani este că în vară, asta însemnând lunile iulie-august, toată Havana este în fiesta, din zori şi până în zori, străzile din centru fiind pline de scene cu concerte ad-hoc sau locaţii de tip discotecă gratis în aer liber, atmosfera fiind „stropită” din plin cu el rom de Cuba sau cu bere, după buzunar. În rest, pe cât se poate, parcurile şi alte locaţii sunt pline de adolescenţi mai mult decât zgomotoşi şi, în mod cert, puţin în… ceaţă. Aşa-numitul părinte al patriei, Jose Marti, spunea că „un popor cult este unul educat”, lucru care multor adolescenţi li se pare doar un slogan, asemenea aceluia care spune că niciodată nu trebuie să te opreşti să lupţi pentru ideile juste, pentru că ele sunt singurele invincibile!