BRAȘOV. Centrul Cultural Reduta devine Casa lui Moș Crăciun
Centrul Cultural Reduta va fi transformat la acest final de săptămână în „Casa lui Moș Crăciun”, în care pe tot parcursul celor două zile, însuși Moș Crăciun îi așteaptă pe cei mai mici locuitori ai orașului, cu părinții și bunicii lor, să se bucure în familie și să exploreze surprizele pregătite: Poveștile lui Moș Crăciun, Atelierele Crăiesei Zăpezii, Carnavalul Spiridușilor, spectacole interactive de magie, jocuri și distracție. Este singurul moment în care copiii pot sta cât își doresc alături de cel mai iubit personaj al iernii, Moș Crăciun. Într-un decor feeric, întocmai ca acasă la Moș Crăciun, copiii sunt așteptați cu scrisori și liste de dorințe, pe care să le înmâneze Moșului. Așa vor fi siguri că scrisorile ajung la destinatar, iar de Crăciun vor primi ceea ce își doresc. Dar Moșul cel bun are în tolbă multe povești și surprize vesele pentru toți copiii care îl vor vizita.
Evenimentul promovează programe de calitate, educative, cu mult conținut cultural, joaca și teatrul fiind abordările alese pentru a transmite într-un mod cât mai plăcut un bagaj informațional considerabil.
Program:
Vineri, 22 decembrie
Atelierele Crăiesei Zăpezii (ateliere de creație)
Ora 12:00 – Atelierul decorațiunilor de Crăciun
Vârsta recomandată: 4-9 ani
Ora 14:00- Borcănașul Crăiesei Zăpezii
Vârsta recomandată: 4-9 ani
Ora 16:00- Atelierul decorațiunilor de Crăciun
Vârsta recomandată: 4-9 ani
Ora 17:00- Carnavalul Spiridușilor
Copiii, costumați în personajele preferate de iarnă, sunt invitați să se distreze, să danseze și să cânte alături de Crăiasa Zăpezii și de multe personaje surpriză la cel mai frumos carnaval de Crăciun.
Ora 18:00- Spectacol interactiv (magie, jocuri și distracție)
Durata spectacol: 1h 30 min
Sâmbătă:, 23 decembrie
Ora 11:00- Spectacol „Gașca lui Moș Crăciun” (biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta)
Durata spectacol: 1 oră
Vârsta recomandată: 3-10 ani
Preț bilet: 25 lei (menționăm că pe un bilet poate sa intre o singură persoana; pentru siguranța tuturor spectatorilor în caz de pericol, conform legislației în vigoare, nu se permite sa fie ținuți în brațe copii).
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta.
Atelierele Crăiesei Zăpezii (Ateliere de creație)
Ora 10:00 – Atelierul decorațiunilor de Crăciun
Vârsta recomandată: 4-9 ani
Ora 12:00 – Atelierul decorațiunilor de Crăciun
Vârsta recomandată: 4-9 ani
Ora 14:00 – Borcănașul Crăiesei Zăpezii
Vârsta recomandată: 4-9 ani
O vizită acasă la Moș Crăciun: 5 lei (sunt scutiți de plată participanții la atelierele de creație).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.