SINGUR PRIN HAVANA – Arc peste timp (II)

După cum spuneam, Cuba şi cubanezii sunt total aparte de multe state şi tipuri de caractere umane din Caraibe şi America latină. Micuţa insulă stă în coasta Imperiului (a se citi Statele Unite ale Americii) de mai bine de 57 de ani, sfidând atât politica mercantilistă şi consumistă, dar şi un stil de viaţă haotic, un fel de turn babilonian unde îşi doresc să ajungă din raţionamente economice, dar trăind după propriul model şi în comunităţi închise pentru cei care nu au acelaşi sânge.

Revenind la circa 150 km distanţa de cel mai apropiat punct dintre SUA si Cuba, adică pe insula-crocodil, putem constata că timpul – cu bune şi rele – nu i-a marcat pe cubanezi la a renunţa la principii, primul fiind respectul, mai ales pentru familie şi cei apropiaţi. Este foarte greu ca şi străin să faci diferenţa între un zâmbet adresat ţie şi unul pentru o persoană de-a casei; când poţi înţelege asta, înseamnă că măcar pe jumătate ai fost acceptat… şi nu este greu deloc: doar de a da dovadă de respect, de a saluta, de a fi atent la vorbe şi de a mulţumi şi pentru cel mai mic favor.

A te comporta ca şi cum ai avea mai multe drepturi faţă de un cubanez doar pentru că ai bani este una dintre cele mai mari greşeli pe care le poţi face. Tratamentul faţă de tine, aparent, nu se va schimba, dar nu va mai exista niciodată o posibilă legătură sufletească sau interacţiune umană. Vei primi ceea ce ceri şi nimic mai mult, iar despre a fi respectat, poţi să uiţi.

A greşi neintenţionat şi a realiza pe moment acest lucru, astfel încât să îţi ceri rapid scuze şi să arăţi că îţi pare rău cu adevărat îţi poate aduce sau chiar aduce mai multă consideraţie din partea celor din jur, respect este şi a saluta şi a face conversaţie cu familiarii casei unde stai, de a şti să taci când nu e treaba ta şi de a nu intra în vreo casă mai mult decât de portal, dacă nu eşti invitat, tot aşa cum respect înseamnă că, strigând proprietarul şi auzind un răspuns de genul „aici nu este nimeni”, înseamnă că ţi-ai ales prost momentul pentru vizită. Cam asta am învăţat în 2007, când am putut şi să leg câteva cuvinte pe lângă ceea ce deja înţelegeam şi la nivel de conversaţii între terţi şi din observaţii despre comportament.

Arta de a vorbi adecvat

La fel am înţeles că a vorbi golăneşte nu se potriveşte decât în anumite contexte, iar venind din gura unui străin şi, mai ales într-un moment inadecvat, este o ofensă la adresa celor care te găzduiesc şi că trebuie să îţi impui tu „frână” şi să îţi închizi lacătul gurii care vrea să ţi-o ia înaintea raţiunii şi a efectelor. Tot la fel nu este indicat să critici diverse aspecte, de la preţuri şi comportamente tipic cubaneze sau de a-ţi da cu părerea despre cum funcţionează un sistem ce… funcţionează chiar şi tolerat, dar că tu nu ai dreptul nici să critici, să emiţi păreri sau să faci tot felul de judecăţi despre lucruri care în ţara ta par anormale. Asta, mai ales că tu pleci şi, poate nu vei mai reveni vreodată, în timp ce toţi din jurul tău rămân, cu acelaşi stil de viaţă, visuri şi dorinţe.

O protecţie socială, pe cât de reală şi totală, pe atâta de precară

După primii ani, petrecuţi şi în două-trei, să zicem ca vacanţe, am ajuns să iau contact şi cu aspecte sociale, despre care nu cred să aibă habar mulţi dintre turiştii ce se laudă cu „experienţe cubaneze” de neuitat, fără a ieşi dintr-un resort de patru-cinci stele şi de a viziona Havana din… autocar.

Pe primul loc se află şcoala, unde în afara bazei de date necesare oricui pentru a avea de unde alege o direcţie în viaţă sau de a se dedica unui domeniu, preferate fiind cele ce ţin de arte, medicină, cercetare, ştiinţe exacte sau farmacologie (Cuba fiind în top în ceea ce priveşte tratamentele paleative pentru afecţiuni considerate incurabile din start).

Tot la fel este şi cazul transplanturilor fără şanse în Europa sau în Imperiu, dar rezolvate peste 65% cu succes deplin în Cuba, ca şi în cazul unor tratamente, ce e drept cam ciudate, dar cu rezultate certe şi bazate pe ce oferă natura şi nu o formulă chimică foarte complicată, cu şanse mici şi chinuri suplimentare pentru „cobaii” care se agaţă cu orice preţ de o nouă zi de viaţă – tragic, dar foarte adevărat.

Este drept că intrând într-un spital public, nu într-o clinică privată, dar cu costuri pe măsură, chiar şi pentru cubanezi, ai un real şoc despre cum se face medicina, în serios şi în mod decent, dar în conditii mai mult decât precare. Am păcălit în repetate rânduri sistemul, cu analize sau investigaţii pe numele vreunui autohton, clar că făcând pe mutul pentru a nu mă da de gol. Aici nu m-a costat mai mult de-o floare girasol şi o ciocolată de la Muzeul din Obispo.

Când mi-au trebuit documente medicale pentru autorităţi, mi s-a rupt şi inima şi mi-a amorţit şi mâna în care ţineam pregătit costul prestaţiilor facturate…
Chiar dacă un spital, un cabinet sau o sală de ambulatoriu pentru urgenţe nu arată cum ar trebui, totul este lună, parfumul de dezinfectant persistă şi nu se găseşte vreun medic sau asistentă în trecere să care să nu te întrebe ce-ai păţit şi dacă doare şi să te asigure că în curând vei fi preluat pentru… reparaţii. Nici instrumentarul sau consumabilele nu prea sunt în abundenţă, dar e practic imposibil să nu se găsescă vreun substitut. În plus de asta, pleci cu capul plin de sfaturi de ce să faci sau nu pentru a te pune cât mai repede „pe picioare” şi primeşti ca bonus şi un număr de contact, în caz că ai putea avea diferite complicaţii.

Cea mai marcantă experienţă am avut-o prin 2008, se pare, când a născut prietena amicului meu, iar cum el prepara acte, am condus-o eu până la sala de naşteri şi am avut un sentiment de orgoliu masculin fiindcă primeam sfaturi de prin toate părţile, ea fiind blondă şi albă, iar eu alb, dar colorat de soare, aşa că aveam acum şi novia (mai mult decat prietenă – n.r.). Am rămas uimit că pentru gravide şi lehuze tratamentul tuturor este ca şi cum ar fi un fel de… specie protejată.

Despre cum să gestionezi… transportul, mai mult sau mai puţin, public

Pentru a scurta drumuri, unele nu foarte lungi şi nici obositoare, dacă ar lipsi gradele Celsius caniculare şi umiditatea care simţi că te sufocă o dată cu fiecare metru parcurs, chiar şi pentru un kilometru, apelezi la „limuzinele” de epocă, cu o vechime la bord chiar şi de peste şase decenii, adaptate să încapă încă cinci persoane faţă de spaţiul calculat odinioară de producător. Poţi alege între Crysler, Chevrolet, Ford, Plymouth sau Dodge şi până la clasicele Lada şi Moskvich – bineînţeles producţii ale anilor ’50-’60, mai circulă şi modele „tout teren”, ori de-ale noastre, în special modele de ARO de prin acealeaşi perioade.

Tarifele sunt fixe, de regulă în moneda naţională (adică una care valorează la un schimb valutar valabil doar în Cuba un peso convertibil (CUC), suma de 24 de pesos cubano – CUP – naţionali, adică). De peste un an este posibil să plăteşti în ambele monede oriunde, cu diferenţa că particularii proaspăt în expansiune, schimbul este de 20 de CUP pentru un peso covertibil, un fel de adaos comercial.
Cu un oldsmobil, de regulă, parcurgi fie distanţe scurte sau mai lungi, fiecare maşină (aşa-numitele mendron sau colectivo) având propriul traseu, dar poţi avea ca opţiune autobuzele (de provenienţă sud-coreeană, una dintre puţinele ţări prietene, asemenea Chinei), în majoritate moderne şi bine întreţinute „por un ciudad mejor”, dar ai nevoie de răbdare şi toleranţă la căldură uneori mai mult decât insuportabilă şi sufocantă, pe care trebuie să o înduri între o cursă şi următoarea. Mai ai şi varianta unor tipuri de minibus, cu aer condiţionat şi ambient muzical, unde nu stai în picioare, nu te înghesui, dar plăteşti 5 CUP sau 10 CUP, faţă de unul singur, cât este tariful pentru un autobuz normal.

De respect au parte în orice tip de mijloc de transport femeile însărcinate, cu copii de vârsta grădiniţei, bătrânii şi persoanele care au o dizabilitate sau se vede că suferă fizic de ceva. Nici nu trebuie să ceară şi două trei persoane se oferă sa le cedeze locul, ceea ce prin ţări ce se vor civilizate nu prea vezi prea des aşa ceva.

Şi cum Cuba este plină de secrete şi de surprize, despre cum unele au rămas şi vor rămâne, iar altele, treptat, se schimbă şi în viaţa publică şi în mentalitate, sper ca schimbările dintr-un deceniu pot schimba multe percepţii, unele superficial tratate, altele necunoscute, dar comentate ca fiind arhicunoscute asemenea unor legende care, cu fiecare narator, mai aduc un plus de fals mister…