[ViDEO] BRAȘOV. Astăzi aflăm care este viitorul Aeroportului
UPDATE: În scurta declarație de după ședința Consiliului Județean, Adrian Veștea (video) nu a vrut să dezvăluie jurnaliștilor varianta aleasă, motivând că nu ar fi corect față de cei chemați la prezentare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, va prezenta public, astăzi, de la ora 14.00, la Centrul Cultural Reduta, studiul de fundamentare în baza căruia s-au analizat variantele posibile pentru finanţarea, finalizarea şi operarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav.
Documentul a fost realizat de SC Reliance Travel&Consulting SRL, firma câştigând o licitaţie organizată în această toamnă de administraţia judeţeană. Valoarea contractului a fost de 299.000 lei, fără TVA, mai puţin decât costul estimat iniţial, care a fost de 336.134 lei, fără TVA.
Practic, astăzi va fi prezentată varianta optimă privind finalizarea aeroportului din punctul de vedere al firmei de audit, dar şi o analiză asupra tuturor variantelor luate în calcul, respectiv finanţarea de la bugetul judeţului, asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale, concesionarea către un investitor privat sau încheierea unui parteneriat public-privat. Pentru fiecare dintre scenariile luate în calcul, se vor prezenta şi riscurile ce pot surveni într-un interval de minimum 25 de ani pentru administraţia judeţeană.
Varianta considerată ca optimă în studiul de fundamentare nu e cea obligatorie de implementat, decizia finală aparţinând forul deliberativ judeţean care-şi va da votul într-o viitoare şedinţă de plen. La informarea publică de astăzi au fost chemaţi atât parlamentarii de Braşov, factorii de decizie interesaţi, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.