Delicte

BRAȘOV. Cetățean turc obligat de polițiștii de la Imigrări să părăsească țara în 15 zile

 

Un cetățean turc este nevoit să părăsească România în mai puțin de două săptămâni, după ce polițiștii de la Imigrări din Brașov au descoperit că omul nu părăsise țara la expirarea dreptului de ședere.

Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Brașov au efectuat marți o acțiune în zona Gării Brașov, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, ocazie cu care l-au depistat pe bărbatul de 44 de ani, din Turcia.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul a intrat legal pe teritoriul României, în baza pașaportului și a vizei de scurtă ședere în scop de vizită, care îi permitea o ședere pe teritoriul țării de 16 de zile, în perioada noiembrie – decembrie 2017. Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinului o decizie de returnare prin care acesta este obligat să părăsească teritoriul țării în termen de 15 zile. De asemenea, străinul a fost sancționat contravențional conform 0. U G.19412002 privind regimul străinilor în România, republicată”, se menționează într-un comunicat remis de Serviciul pentru Imigrări.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button