„CARE PE CARE”. Liga 4 brașoveană de fotbal, la cel mai interesant sezon!
Liga 4 brașoveană de fotbal are parte de cel mai mediatizat sezon din istorie. La finalul turului, trei formații s-au desprins și se vor lupta în primăvară pentru câștigarea campionatului, care asigură prezența în barajul de promovare în Liga 3. Este vorba despre AS „SR” Brașov, Precizia Săcele, ambele cu câte 39 p, și Olimpic Zărnești, 37 p.
Primele două clasate sunt singurele echipe neînvinse. Cele două au câte trei remize, una în meciul direct. Apoi, ambele grupări au pierdut puncte cu Inter Tărlungeni. În fine, AS „SR” a mai remizat cu ACS Steagul Roșu Brașov, în timp ce săcelenii s-au încurcat cu Aripile Brașov. În ceea ce o privește pe Olimpic Zărnești, au fost două înfrângeri, cu grupările de pe primele două locuri, și o remiză, acasă, cu Colțea 1920 Brașov.
Startul returului va clarifica dacă Olimpic Zărnești are forța de a se lupta pentru titlu. În etapa a 18-a, zărneștenii vor veni pe „Tineretului”, pentru meciul cu AS „SR”, după care în runda următoare vor primi vizita Preciziei Săcele.
Chimia Orașul Victoria, ACSM Codlea, Inter Cristian, Inter Tărlungeni, Colțea și ACS Steagul Roșu ar putea fi echipele care vor arbitra lupta pentru prima poziție, restul grupărilor având doar meritul că se zbat pentru a participa la această competiție.
„Ținând cont de faptul că am început târziu pregătirea și că am avut un handicap clar, omogenitatea, nu putem decât să ne bucurăm că am încheiat turul pe prima poziție. Le mulțumesc băieților pentru implicare și dăruire. S-au străduit să vină la toate antrenamentele și cred că aceasta a fost cheia succesului. Sunt mulțumit de ceea ce am arătat în acest tur. Era evident că vor apărea și sincope, e bine că au fost puține. Puteam evita remiza cu Inter Tărlungeni, când am fost egalați în prelungiri. Și cu Săcele, în ultima etapă, am fi putut să câștigăm. Am avut multe ocazii de a ne desprinde pe tabelă. Despre arbitraj, nu vreau să vorbesc, dar am avut un penalty clar la Horia Popa. În retur sper să arătăm și mai bine, mai ales după perioada de pregătire din iarnă”, a declarat antrenorul grupării AS „SR” Brașov, Lucian Petre.
„Pentru noi, a fost un tur destul de bun. Mă bucur că am reușit să integrez în echipă copii, jucători născuți după 1996. Nu mă așteptam să pierdem puncte cu Aripile Brașov, dar s-a întâmplat. Lupta pentru prima poziție se va duce în trei, dar sunt și alte formații care pot pune probleme”, a comentat Mihai Stere, tehnicianul Preciziei Săcele.
Președintele AJF Brașov, Octavian Goga, a comentat: „La finalul turului, clasamentul este împărțit în trei categorii de echipe. Cred că a fost un tur de campionat disputat. În fruntea ierarhiei sunt trei grupări valoroase. Urmează un grup de formații care pot pune probleme, Cristian, Codlea, Victoria, Tărlungeni, Colțea sau ACS Steagul Roșu. În fine, urmează echipele care trebuie apreciate pentru că se prezintă etapă de etapă la meciuri și se bucură de fotbal. Sper că și în retur vom avea un campionat la fel de disputat. Nu pot să vorbesc eu despre favorite, însă cel mai important este ca echipa care va termina pe primul loc să câștige și barajul de promovare în Liga 3”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.