Expres

Pensionarii își primesc banii mai devreme

 

Pensionarii își vor primi mai devreme banii, iar până în data de 22 decembrie toți beneficiarii acestora vor intra în posesia sumelor alocate, anunță Ministerul Muncii și Justiției Sociale, într-un comunicat de presă, transmis luni.
„Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans”, precizează sursa citată. Astfel, drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.
„Drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie”, menționează reprezentanții Ministerului. Conform sursei citate, drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.
„În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale”, menționează instituția. Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Națională de Pensii Publice are încheiate convenții, acestea vor fi încasate de la aceeași dată, respectiv 14 decembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button